Bebeluș găsit mort la marginea unui drum agricol de lângă Timişoara

Un nou-născut a fost găsit mort la marginea unui drum, chiar pe un câmp, lângă Timișoara. Băiețelul era dezbrăcat și abandonat pe iarbă, la aproximativ 100 m de casele aflate în apropiere.

Trupul neînsuflețit al bebelușului a fost găsit joi dimineață de un bărbat care se afla în acea zonă și efectua lucrări agricole cu un tractor pe drumul ce leagă comuna Moșnița Nouă de Urseni. După ce a văzut că este vorba despre un cadavru, a sunat la 112.

Criminaliștii s-au deplasat imediat la fața locului, iar trupul băiețelului a fost preluat de echipajele de intervenție și dus la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie.

Din primele date reiese că bebeluşul avea doar două zile de la naştere.

Polițiștii încă nu cunosc mai multe informații și în ce circumstanțe a ajuns nou-născutul acolo și nici momentul în care a decedat.

Criminaliştii încearcă acum să găsească indicii despre mama care şi-a abandonat în acest fel copilul.

După necropsie, se vor stabili toate detaliile, în urma cărora polițiștii urmează să stabilească cine este vinovat pentru această faptă.

Sursa: www.stirilekanald.ro

Sursa foto: opiniatimisoarei.ro

De același autor

Related Articles