[FOTO] Accident grav pe A1. Un șofer a murit strivit sub un tir!

Un bărbat de 40 de ani și-a pierdut viața, în această dimineață, într-un accident rutier produs pe A1 în zona ieșirii de pe autostradă înspre localitatea Margina.

Șoferul a condus un autoturism din direcția Lugoj înspre Margina, iar la km 426, a intrat în coliziune cu partea din spate a unui tir care se deplasa in fața sa, pe banda întâi. În urma impactului violent, mașina a intrat practic sub tir, iar șoferul nu a mai putut fi salvat. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

La locul acccidentului s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și 10 pompieri, spune Elena Megherea de la ISU Timiș.

În accident a fost implicat un autotren și un autoturism în care se afla doar șoferul. În urma impactului, șoferul autoturismului a rămas încarcerat. Echipajele de pompieri au extras victima și au început manevrele de resuscitare. Din nefericire însă, acesta nu a răspuns manevrelor și a fost declarat decedat de către medicul sosit la fața locului.

De același autor

Related Articles