Preşedintele Romeo Dunca: Primăriile pot obţine până la 3 milioane de lei pentru reabilitarea grădiniţelor şi şcolilor

Consiliul Judeţean Caraş-Severin vine în sprijinul administraţiilor locale care doresc să acceseze fonduri europene. În primă fază, primarilor le-a fost prezentată oportunitatea de a obţine între 1,5 şi 3 milioane de lei pentru reabilitarea energetică a imobilelor în care funcţionează grădiniţe, creşe sau şcoli, printr-un program derulat de către Administraţia Fondului de Mediu.

Preşedintele Romeo Dunca a declarat că edilii au fost receptivi şi nu ar trebui să rateze această şansă de finanţare. Trebuie, însă, să se mişte rapid pentru că termenul de depunere a aplicaţiilor este 3 mai, a precizat Dunca.

“Primăriile nu ar trebui să rateze această șansă de finanțare, este și motivul pentru care i-am invitat la discuții. Au fost receptivi la informațiile ce le-au fost furnizate, comunitățile lor având nevoie de școli reabilitate termic pentru care se reduce, astfel, consumul de energie și, implicit, scad costurile cu utilitățile. Trebuie, însă, să se miște rapid pentru că termenul de depunere a aplicațiilor este 3 mai 2021”, a declarat cu această ocazie președintele Romeo Dunca.

Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinație de unități de învățământ este derulat de către Administrația Fondului de Mediu, iar suma maximă ce poate fi solicitată de către primăriile cu o populație de până la 5.000 de locuitori este de 1,5 milioane lei și 3 milioane lei pentru cele cu mai mult de 5.000 locuitori.

Prin proiecte pot fi incluse lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii; asigurarea sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum; lucrări de reabilitare/modernizare a instalaţiilor de iluminat în clădiri, lucrări de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare şi/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior sau instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi/sau termice pentru consum propriu.

Pentru a veni, constant, în întâmpinarea nevoii primăriilor de a fi corect informate cu privire la liniile de finanțare disponibile, administratorul public al județului, Tinu Vidaicu, a solicitat Direcției Generale de Dezvoltare să nominalizeze membrii din echipele ce gestionează proiecte europene care să ajute la identificarea, continuă, a oportunităților de care fiecare comunitate poate beneficia.

Cele mai citite

Related Articles