Între sporturile care au avut curajul să înfrunte pandemia în România se numără şi gimnastica ritmică. Federaţia de profil a organizat zilele trecute la Ploieşti Campionatul Naţional pentru junioare mici, junioare şi senioare. La competiţie au participat şi opt gimnaste reşiţene pregătite şi însoţite de profesoarele Luminiţa Laţcu şi Dana Târba. Deşi pregătirea din anul pandemiei a lăsat mult de dorit, din motive obiective, tinerele sportive de la CSS Reşiţa au evoluat cu dezinvoltură, fără inhibiţii, şi s-au întors acasă cu două medalii de bronz şi alte câteva clasări aproape de podium. Un bilanţ mulţumitor, spune antrenoarea Luminiţa Laţcu.

„După o pauză mare de competiţii, cu antrenamente online şi antrenamente desfăşurate de puţin timp în sală – faţă de alte cluburi care au beneficiat de sală şi pe perioada pandemiei – eu sunt mulţumită de sportivele noastre, ale Clubului Sportiv Şcolar din Reşiţa. Ne-am clasat cu echipa de categoria a 4-a pe locul 3, deci am obţinut o medalie de bronz, prin sportivele Sofia Perneu, Dariana Condescu, Issabel Ungureanu şi Rebeca Grădinaru. Tot la această categorie, Sofia Perneu a evoluat cel mai bine. A obţinut locul 7 la individual, ceea ce îi aduce automat o calificare la Cupa României din noiembrie. Tot Sofia a obţinut locul 5 la cerc, locul 8 la panglică şi locul 6 la minge. Issabel Ungureanu, locul 9 la panglică, Anamaria Mihalache a obţinut locul 9 la panglică, la categoria a 3-a. Larisa Ristea, junioara Clubului Sportiv Şcolar din Reşiţa, a obţinut medalia de bronz la obiectul cerc. Am avut şi o senioară, Cătălina Anghelina, care a obţinut locul 7 la panglică şi minge, locul 8 la individual compus şi măciuci”, a precizat Luminiţa Laţcu, prezentă în competiţie şi în calitate de arbitru.

Calendarul competiţional întocmit de Federaţia Română de Gimnastică Ritmică mai menţionează anul acesta două evenimente sportive importante, care ar urma să aibă loc în capitală, în zilele de 7 şi 8 noiembrie. Este vorba despre Cupa României şi Festivalul Naţional de gimnastică ritmică. Secţia de profil de la CSS Reşiţa va fi reprezentată de Sofia Perneu la Cupa României, şi de Larisa Trebuian în cadrul festivalului.