[AUDIO] “Încercăm să susţinem educaţia prin toate formele posibile” – rectorul UVT, Marilen Pirtea

Universitatea de Vest din Timişoara a încercat să fie o instituţie anticipativă de fiecare dată şi să fie nu doar adaptabilă vremurilor, ci şi în faţa acestora cu câţiva paşi. “Am reuşit să trecem toate activităţile în sistem online, până la finalul anului universitar: tot ce înseamnă examinare, activităţile de predare şi comunicare cu studenţii, disertaţiile, licenţele. Pentru prima dată în România dorim să facem admiterea în noul an universitar, online, de la cap la coadă”, a spus pentru Radio Reşiţa rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea:

Deşi şcolile rămân închise şi se va învăţa în continuare la distanţă, elevii din clasa a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anii de final de ciclu profesional şi postliceal vor susţine examenele de evaluare naţională şi de bacalureat în unităţile de învăţământ, respectând condiţiile de distanţare socială. “Nu ştiu în ce măsură liceele au capacitatea de a desfăşura aceste examene respectând toate cerinţele autorităţilor, de aceea UVT a venit instant cu o ofertă către Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş prin care pune la dispoziţie spaţiile din amfiteatre, laboratoare, sălile mari ale universităţii pentru susţinerea examenelor de evaluare naţională şi a bacalaureatului. Oferta este valabilă şi pentru inspectoratele şcolare din judeţele limitrofe”, a precizat rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea:

“Încercăm să susţinem educaţia prin toate formele posibile”.

Considerăm că oferirea spațiilor temporar libere din UVT și utilizarea lor pentru examenele de Bacalaureat  și Evaluarea Națională intră într-o datorie firească a Universității de Vest din Timișoara, atât timp cât noi nu le vom utiliza, pentru că am transferat în mediul online toate etapele de predare-învățare-evaluare curente, cât și admiterea din vara aceasta. Avem suficiente spații pentru ca să venim în sprijinul unei bune organizări a examenelor de Bacalaureat și Evaluare Națională în Timișoara. Considerăm firesc să ne dovedim aliați de nădejde pentru ISJ Timiș, în condițiile restrictive și stricte în care vor fi organizate etapele de finalizare a studiilor pentru elevii ciclurilor gimnaziale și liceale în Timiș”, a subliniat rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Cele mai citite

Related Articles