MMAP: Au început testările pentru modulele noului sistem de monitorizare a pădurilor

Noul sistem de monitorizare a pădurilor (SUMAL) a intrat în teste începând de luni, faza finală a testării fiind programată pentru luna iunie, conform unui comunicat al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Cu puţin timp în urmă, echipele de operaţionalizare a Sistemului Informaţional Integrat de Urmărire a Materialelor Lemnoase (SUMAL) au început testările pentru modulele noului sistem de monitorizare a pădurilor. În testarea noului SUMAL, demarată luni, 27 aprilie 2020, vor fi implicate ocoale silvice şi depozite de material lemnos din ţară, precum Gărzile Forestiere din România, în etape, până când sistemul va fi extins la nivel naţional. În faza finală a testării, programată pentru luna iunie, vor fi implicate autorităţile de control care vor avea acces la SUMAL: Gărzile Forestiere, Poliţia Română şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală‘, se menţionează în comunicat.

Potrivit ministrului Mediului, Costel Alexe, digitalizarea supravegherii pădurilor dă posibilitatea de a urmări, în timp real ‘orice mişcare din pădure’.

Acum câteva luni, când am preluat mandatul de ministru, noul SUMAL 2.0 era doar un plan bun pentru stoparea tăierilor ilegale, dar care a fost întârziat sistematic şi nejustificat de fosta guvernare. Iată că, începând de ieri, planul este deja în acţiune. Am început să-i testăm toate funcţiile, esenţiale pentru a scăpa odată pentru totdeauna de tăierile ilegale din pădurile României. Pentru că digitalizarea supravegherii pădurilor din România ne dă posibilitatea să vedem, în timp real, orice mişcare din pădure‘, a declarat Costel Alexe.

Noul SUMAL aduce inovaţii care ajută, pe de o parte, munca de combatere a tăierilor ilegale şi simplifică foarte mult şi munca lucrătorilor silvici din teren. Astfel, odată cu implementarea SUMAL 2.0, se vor elimina o sumedenie de registre, rapoarte şi hărţi cerute de lege, multe dintre ele redundante. Reprezentanţii MMAP estimează că noile soluţii vor reduce birocraţia şi timpul consumat ineficient cu cel puţin 50% faţă de situaţia din prezent.

Cu noul SUMAL 2.0 putem urmări, prin coordonate GPŞ orice transport de masă lemnoasă din punctul de încărcare până în punctul de descărcare. În acest fel, va fi extrem de dificil să mai apară acele escale ilegale realizate cu acelaşi aviz. SUMAL 2.0 obligă şi la încărcarea de fotografii, din mai multe unghiuri, ale lemnului încărcaţ pentru orice transport din România, precum şi însemnarea, în pădure, parchetelor de masă lemnoasă cu coordonate GPŞ înainte de a se efectua tăierea. Mai mulţ în noul SUMAL 2.0 se vor putea vedea zilnic toate volumele de material lemnos din orice depozit din ţară. În pluş cantităţile de lemn din depozite vor fi actualizate automat de SUMAL 2.0, fără să mai poată fi făcute uitate alte volume. Cu aceste funcţii, dar şi cu altele, pădurea românească va fi sub lupă în timp real, iar autorităţile de control vor putea interveni la fiecare alarmă forestieră. Iar acei agenţi economici şi acei silvicultori care vor o industrie debirocratizată şi mai eficace se vor putea bucura de eliminarea unui număr însemnat de documente redundante‘, a subliniat Costel Alexe.

La finalul lunii mai, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor va pune în consultare publică proiectul Hotărârii de Guvern care va sta la baza implementării sistemului peste tot în ţară, imediat după finalizarea testelor începute acum.

Suntem pe ultima sută de metri, înainte ca sistemul să devină operaţional la nivel de ţară. Cred că SUMAL, alături de portalul Inspectorul Pădurii, pe care l-am deblocat recenţ şi care va primi o nouă interfaţă începând odată noul SUMAL 2.0, dar şi alături de decizia extremă pe care am luat-o privind retragerea certificatelor de exploatare pentru cei care sunt prinşi că nu respectă legea, precum şi de modificările aduse Codului Silvic privind înăsprirea sancţiunilor, sunt măsurile de care România are nevoie pentru a scăpa de abuzurile asupra pădurilor româneşti‘, a mai spus ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Agerpres

Cele mai citite

Related Articles