Încep să se relaxeze restricţiile în Austria, deşi oamenii sunt rugaţi să stea acasă cât de mult posibil

Austria a fost una din primele ţări din Europa care au impus o carantină strictă în urmă cu o lună, amintește BBC. Guvernul spune acum că a reuşit să aplatizeze curba noilor cazuri de infecţii cu coronavirus.

Mii de centre comerciale din Austria și-au reluat marți, 14 aprilie, activitatea, Austria devenind unul dintre primele state din Europa care relaxează măsurile de carantină impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului

Conform agenției Reuters, Austria a acționat din timp în privința măsurilor pentru limitarea răspândirii epidemiei, închizând școlile, barurile, teatrele, restaurantele, magazinele neesențiale și alte locuri de adunare publică, în urmă cu aproape patru săptămâni.

Săptămâna trecută, cancelarul Austriei a prezentat un plan etapizat privind redeschiderea unor părți din economie, începând cu magazine de până la 400 mp, adică dublul suprafeței unui teren de tenis, dar și a centrelor de bricolaj și grădinărit.

Vor urma centrele comerciale, marile magazine, saloanele de înfrumusețare de la 1 mai. Restaurantele și hotelurile ar putea să se redeschidă treptat, începând cu mijlocul lunii mai.

Nu se știe deocamdată dacă va fi necesară purtarea de măști, chiar cu limitarea numărului de persoane permise în magazine, cancelarul lansând mai multe ipoteze, în contextul în care măsura carantinei este în vigoare până la sfârșitul lunii aprilie.

Organizația Mondială a Sănătății a îndemnat vineri la precauție, anunțând că “ridicarea restricțiilor ar putea duce la o reapariție mortală”, fără însă a se referi la Austria. “Sunt sută la sută sigur că am procedat corect și că facem ce trebuie”, a declarat cancelarul Kurz într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul Kurier.

În aceeași zi, cancelarul declara pentru postul național de televiziune ORF: “Nu suntem încă în siguranță. Pericolul este, încă, printre noi”, și a cerut publicului să respecte autoizolarea și să implementeze măsurile de distanțare socială. 

De același autor

Related Articles