Să creşti cu şansa marilor întâlniri, cu enorma bucurie de a nu te rătăci, cu portativul bunelor semnificaţii artistice ce îţi armonizeză muzica sufletului, să te odihneşti în singurătatea vieţii reinventând bucată cu bucată fiecare por al silabisirii frumosului, cred că este o binecuvântare ce nu se poate licita la nici o Bursă…

Asta înseamnă pentru mine şi pentru câteva generaţii Cătălina Buzoianu… O ŞANSĂ în vâltoarea mediocrităţii, o virtute artistică ce te devorează ca un blestem sau ca o binecuvântare.

Înainte de orice, Marii Maeştri ai Teatrului Românesc sunt vertebre din Coloana Infinitului Românesc şi se cuvine un modest Laudatio pentru o mare personalitate a culturii româneşti, Cătălina Buzoianu.

S-a născut la 13 aprilie 1938, în Brăila, și a plecat să dezlege regizoral cheile Veșniciei pe 3 august 2019, acum un an!

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București, în anul 1969.

Cătălina Buzoianu a fost o regizor român de teatru. Și-a dedicat viața scenei și învățământului teatral, din 1975 fiind profesoară la catedra de regie teatru, iar din 1990 – decan al secției de teatru din cadrul UNATC București.

A fost căsătorită cu actorul Papil Panduru și a avut doi copii: pe Ștefănuț Iordănescu (dintr-o căsătorie anterioară) regizor de teatru și fost director de teatru (la Naționalul din Timișoara și la Teatrul Bulandra din București) și pe Velica Panduru, scenograf de carieră, nume, de asemenea recunoscut în comunitatea teatrală.

Cătălina Buzoianu a avut peste o sută de piese montate în țară și în străinătate, activitatea sa artistică fiind recompensată cu numeroase premii românești și internaționale.

Destinul său s-a contopit cu destinul teatrului începând cu primul teatru unde a fost repartizată,Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, apoi Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, până în anul 1973, când a venit în București.

Împreună cu Dinu Săraru a scris istoria Teatrului Mic din capitală între 1979-1985, apoi a fost regizor permanent la Teatrul Bulandra, din 1985, până la pensionare, în 2006.

Printre spectacolele memorabile regizate de Cătălina Buzoianu s-au numărat: „Să-i îmbrăcăm pe cei goi” şi „Uriaşii munţilor”, de Luigi Pirandello, „Maestrul şi Margareta”, de Mihail Bulgakov, „Yvona, principesa Burgundiei”, de Witolt Gombrowicz, „Dama cu camelii”, de Alexandre Dumas, „O dimineaţă pierdută”, după romanul Gabrielei Adameşteanu, „Patul lui Procust”, după Camil Petrescu, „Pescăruşul” de Cehov, şi „Furtuna” de Shakespeare.

Din 1990 a colaborat şi cu alte teatre, precum Teatrum Mundi, unde a regizat „Teatrul descompus”, de Matei Vişniec şi „Levantul”, după Mircea Cărtărescu, Teatrul de Comedie, Teatrul Levant, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, Teatrul Evreiesc de Stat, şi Teatrul Dramatic din Constanţa. A montat piese şi în Polonia, Israel şi Franţa.

Pe lângă activitatea regizorală, Cătălina Buzoianu a fost și un eminent pedagog al școlii românești de teatru, drept pentru care i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa, în 2013.

„Cătălina Buzoianu este o minune. Combinaţia de talent, inteligenţă, vulnerabilitate şi forţă, imaginaţie, bun gust rafinat, cultură imensă fac din ea unul dintre cei mai reprezentativi regizori români. Mă consider foarte norocoasă că am avut ocazia să lucrez cu ea sau din sală să-i admir operele, de-a lungul timpului. Aş dori ca toţi tinerii actori, care nu au apucat să lucreze cu ea, nu au apucat să-i vadă spectacolele, să ştie ce înseamnă Cătălina Buzoianu. Menţionez aici „Maestrul şi Margareta”, „Dimineaţa pierdută” şi alte minuni pe care le-a făcut ea de-a lungul anilor, dar şi spectacole în care am jucat eu: „Interviu”, „Copilul îngropat”, „Petru”… Sunt absolut minunate, sunt nişte capodopere. Ea este unul dintre cei mai reprezentativi regizori. A acoperit o perioadă de zeci de ani cu spectacolele ei, adică a fost chiar o binefacere pentru teatrul românesc… Au existat regizori aşa de mari, cu o cultură ca ei, cu un gust rafinat pe care nu ştiu de câte ori îl mai poţi întâlni astăzi”, a spus atunci Mariana Mihuţ, citată pe site-ul fnt.ro.

Maia Morgenstern spunea că a avut privilegiul de a o cunoaşte de foarte tânără.

„Îndrăznesc să spun că m-a format, mi-a format gustul pentru teatru şi percepţia asupra acestei arte. Am urmărit, din adolescenţă, spectacolele ei de la Teatrul Mic. Apoi am avut şansa să urmăresc unul, poate dintre primele spectacole realizate de doamna Cătălina Buzoianu, alături de doamna Valeria Seciu, în ceea ce a însemnat teatrul independent în jurul anilor ‘90. Apoi am avut ocazia să lucrez cu doamna Cătălina Buzoianu „Teatru descompus”. E un spectacol la care m-aş referi cu mare bucurie, aşa cum aş vorbi despre multe alte spectacole de la Teatrul Bulandra, cum ar fi „Patul lui Procust”, bunăoară”.  

Cătălina Buzoianu a scris trei cărţi: „Novele teatrale”, „Vaporul interior” şi „Mnemosina, bunica lui Orfeu”.

„Din păcate, m-am stricat foarte mult pentru proză, ca om de teatru. Nu mai pot să văd altceva decât teatru chiar şi în roman. Trebuie să ştiţi că eu nu fac dramatizări, dar nici nu le accept.  Dau o formă, creez un material, după care umplu această formă şi fac roluri pentru fiecare actor – ca să nu fie unii mai nedreptăţiţi – construind astfel toate planurile spectacolului. Nu sunt nici dramaturg, nici prozator, deşi am scris trei cărţi”, mărturisea Distinsa Doamnă care a înobilat teatrul românesc, Cătălina Buzoianu.

Continuând tradiţia iniţiată, ediţia cu numărul 28 a Festivalului Naţional de Teatru, la inițiativa omului de cultură, Marina Constantinescu, i-a fost  dedicată regizorului  Cătălina Buzoianu, care a influenţat teatrul românesc în ultimii 50 de ani.

Cătălina Buzoianu a fost decorată de preşedintele României cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Comandor. Decretul a fost în semn „de apreciere deosebită a prestigioasei cariere artistice în care, timp de peste 50 de ani, prin talent şi abnegaţie, a regizat spectacole marcante atât în ţară, cât şi în străinătate, pregătind cu exigenţă şi, în acelaşi timp, cu multă căldură umană generaţii de regizori”.

De anul trecut, 3 august 2019, Cătălina Buzoianu își reface trupa în Ceruri… aplauze și prețuire pentru tot ce ne-a dăruit, pentru felul în care ne-a dezvelit lacrima din învelișul gros al neputinței de a fi fericiți fără Teatrul Artă pe care l-am respirat la spectacolele domniei sale.

Anca Bica Bălălău

Premii

Premiul Academiei Române, 1973

Premiul pentru regie la Festivalul de Teatru Contemporan, Brașov, 1978

Premiul special al Juriului, Durham, Anglia, 1979

Titlul Amicus Poloniae, pentru propagarea culturii poloneze, 1980

Premiul Théâtre vivant – Radio France Internationale, 1993

Marele Premiu la Festivalului Național de Teatru, edițiile din 1994, 1996, 1997

Marele Premiu și Premiul pentru regie la Festivalul Internațional de Dramaturgie Românească, Timișoara, 1995

Premiul Città di Sciacca, în cadrul Premiilor Salvo Randone, Sciacca, Italia (1995)[7]

Premiul UNITER pentru cea mai bună regie, la ediția a III-a a Galei Premiilor UNITER, 1995[8]

Premiul UNITER pentru întreaga activitate, la ediția a IX-a a Galei Premiilor UNITER, 2001[9].

Filmografie

Trenul din zori nu mai oprește aici (1994)

Vocea umană (1990)

Efectul razelor gamma asupra anemonelor (1977)

Cărți publicate

Novele teatrale[10] (1987)

Vaporul interior (2001)

Mnemosina, bunica lui Orfeu (2005)