Nelu Tătaru, despre cazurile de infecţii cu noul coronavirus: Ne menţinem în acea creştere uşoară

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi că numărul infecţiilor cu noul tip de coronavirus se menţine într-o creştere uşoară, “progresivă”, însă nu există un aflux de cazuri care să blocheze activitatea în unităţile medicale.

Potrivit ministrului, raportarea numărului de infecţii a fost mai scăzută, întrucât în weekend au fost lucrate mai puţine teste.

“Au fost în weekend teste mai puţine. S-au lucrat mai puţine teste şi acesta este şi motivul. (…) În acest moment, ne menţinem în acea creştere uşoară, progresivă, dar nu avem acel aflux de cazuri care să blocheze oarecum unitatea medicală respectivă. Avem o serie de cazuri dificile, critice, aflate în terapiile intensive şi vom avea şi un număr de decese în consecinţă. În acest moment, suntem la o diferenţă de două-trei zile cu testele care trebuie prelucrate”, a spus Tătaru la Digi 24.

El a adăugat că în România sunt aproximativ 50 de puncte de testare.

“Avem mai multe puncte de testare. Ajungem la vreo 50 de puncte de testare în acest moment, dar trebuie să repartizăm într-un mod mai judicios aceste teste pe aceste centre de testare, pentru a putea ca testările care se pot face într-un centru care are o producţie mai mare să le ducem pe toate acolo, urmând ca centrele mici să nu fie aglomerate cu un număr de teste care să le sufoce şi aşteptăm mai multe zile să avem rezultate”, a arătat Tătaru.

Potrivit acestuia, sunt suficiente teste.

“Avem o organizare astfel încât fiecare judeţ să fie repartizat unui centru regional mare, care să poată prelucra testele în timp util”, a explicat ministrul Sănătăţii.

agerpres.ro

Cele mai citite

Related Articles