Spitalul din Caransebeş este pe lista unităţilor medicale suport. Spitalul din Reşiţa va trata pacienţii care suferă şi de alte boli

Lista spitalelor care vor prelua pacienţi infectaţi cu coronavirus în Scenariul 4 al epidemiei, în care România a intrat aseară, după ce s-a depăşit pragul de 2.000 de cazuri a fost publicată în Monitorul Oficial.

Ordinul nr. 533/2020, emis de Ministerul Sănătăţii prevede reducerea cu până la 80% a internărilor programate, precum intervenţiile chirurgicale programate pentru pacienţii cronici în unităţile sanitare cu paturi din centrele universitare, şi până la 50% faţă de luna februarie activitatea din ambulatorii.

Se va efectua o instruire documentată, precum şi una practică, cu tot personalul pentru utilizarea adecvată a echipamentelor individuale de protecţie şi se va analiza necesitătea detaşării medicilor cu specialitatea boli infecţioase din unităţile sanitare care nu au secţii de boli infecţioase (din cabinetele de boli infecţioase etc.) în secţiile sau spitalele de boli infecţioase.

Totodată, ordinul nr. 533/2020 emis de Ministerului Sănătăţii prevede că 52 de spitale din ţară vor trata pacienţi cu coronavirus – 36 de spitale în plus faţă de cele de până acum.

În colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, pe baza analizei la nivel local a capacităţilor de îngrijire a pacienţilor, a fost elaborată şi lista cu spitalele de suport pentru pacienţii COVID – 19 pozitiv care necesită tratament şi pentru patologii specifice (ex afecţiuni cardiace, ortopedice, etc)

Astfel, au fost identificate şi desemnate ca unităţi suport un număr de 57 spitale/ secţii exterioare/corpuri de clădire, 44 maternităţi, 60 spitale şi centre pentru realizarea procedurilor de dializă din toate judeţele ţării şi Bucureşti.

În Caraş Severin, Spitalul din Caransebeş este cel care va prelua şi trata pacienţii infectaţi cu COVID-19. Pacienţii gravi şi critici care suferă de alte boli dar şi cei care necesită dializă vor fi trataţi la Spitalul Judeţean Reşiţa.

Cele mai citite

Related Articles