Măsuri judiciare în cazul examenelor penale de Primăria Caransebeş

Prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş, Maria Colţan, a dispus azi noapte măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, pentru doi dintre candidaţii la concursul de angajare de la Serviciul Public Piaţa Gugulanilor şi Clubul Sportiv Municipal, din cadrul Primăriei Caransebeş.

Este vorba de Pavel Juca, respectiv Mihai Minea, ambii fiind acuzaţi de fraudă. Mai mulţ asupra unuia dintre inculpaţi s-a descoperit o foaie care conţinea 3 dintre subiectele examinării.

Tot sub control judiciar pentru 60 de zile se află şi doi dintre membrii comisiei. Primarul municipiului Caransebeş, Felix Borcean, a fost audiat de procurori iar în acest moment se analizează competenţa cu privire la efectuarea cercetărilor penale în cazul său, tinând cont de calitatea acestuia, competenţă care într-o astfel de situaţie revine Direcţiei Naţionale Anticorupţie, conform legii 78/2000.

Amintim că Ofiţerii DGA au descins ieri la Primăria Caransebeş, chiar în timpul concursului de angajare, mai multe persoane fiind duse la audieri.

Cele mai citite

Related Articles