Pacienţii din România vor beneficia de noi medicamente incluse pe listele de compensate şi gratuite

94

Pacienţii din România vor beneficia de noi medicamente incluse pe listele de compensate şi gratuite, spune secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru. Potrivit acestuia, tratamentele vor fi disponibile din al doilea semestru al anului.

În prezent, actualizarea listei de medicamente compensate este în dezbatere publică pe site-ul Ministerul Sănătăţii. Conform unei noi Hotărâri de Guvern, pe listă ar urma să se găsească medicamente noi pentru afecţiuni precum diabet, tumori endocrine, boli inflamatorii şi oncologice.

Ultima modificare a acestei liste am dat-o în 10,14 zile, după ce vine şi răspunsul de la comisii în care să dăm acestei hotărâre de guvern. Comisiile trebuie să ne dea nota finală şi partea tehnică din Minister, Agenţia Naţională a Medicamentului”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru

Reprezentanţii producătorilor de medicamente generice susţin că îşi doresc să intre medicamente inovative pe listele compensate şi gratuite, în acelaşi timp cu plafonarea taxei clawback.

Susţinem compensarea medicamentelor inovative. Pacienţii români au nevoie de aceste medicamente, aşa cum au nevoie şi de medicamente generice şi biosimilare. Este nevoie, însă, ca această compensare a medicamentelor inovative care au fost aprobate cumva să nu mai fie finanţate din clawback, pentru că noi, producătorii de medicamente generice, cofinanţăm inovaţia”, a declarat directorul executiv al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România, Valentina Băicuianu.

De asemenea, directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, Dan Zaharescu, spune că o măsură ar putea fi crearea cadrului legislativ pentru ca actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite să se facă regulat, trimestrial sau semestrial, dar să existe o predictibilitate pentru a nu mai fi întârzieri atât de mari, cum sau observat în ultimii ani.