Ceremonii militare, defilări, parade şi concerte de Ziua Marinei Române, în portul turistic Mangalia

Garnizoana Mangalia si administratia publica municipala organizeaza, joi, în portul turistic, ceremonii militare si religioase, defilari, parade si concerte în contextul celebrarii celei de-a 117-a editii a Zilei Marinei Române.

Potrivit Primariei Mangalia, mii de spectatori sunt asteptati sa participe de la ora 9,45 la festivitatile organizate de militarii Fortelor Navale Române (FNR), precum si la exercitiile aplicate organizate pe mare si la tarm, dar si la jocurile marinaresti dedicate Zilei Marinei Române.

Conform programului, în porţ în rada exterioara si pe cheu, marinarii îsi vor demonstra abilitatile în exercitii cu navele militare, cu scafandri de lupta si infanteristii marini ce vor folosi munitie de manevra, precum si elicoptere si avioane de atac pentru îndepartarea unui presupus inamic. Tot în aceeasi nota, se înscrie si exercitiul de pe uscaţ pe cheul din Portul Turistic, unde spectatorii au prilejul de a sta destul de aproape de militarii care vor respinge un atac armat de pe mare. În continuare, Zeul Neptun va declara deschise jocurile marinaresti la care vor avea acces si spectatorii.

“În program vor urma concursuri de ambarcatiuni cu rame si vele, dar si jocurile marinaresti precum: prinderea porcului la scondru, trasul de parâma, alergarea cu oul în lingura, cursa în sac, hora ratelor sau aruncarea bandulei la punct fix”, se arata în informarea Primariei Mangalia.

Manifestarile prilejuite de marea sarbatoare a marinarilor vor mai cuprinde un concert de muzica de fanfara si un spectacol artistic sustinut de colaboratorii Cercului Militar, iar, dupa ora 18,00, celebrarea Zilei Marinei Române va continua cu un spectacol sustinut de Antonia, pe scena plutitoare din Portul Turistic. Tot aici, va concerta Ana Maria Telefca si vor evolua dansatorii din ansamblul “Zestrea callatiana” si trupa de mici dansatori, condusa de Oana Pencea.

Manifestarile dedicate Zilei Marinei Române se vor încheia în jurul orei 22,30 cu retragerea marinarilor catre cazarma cu torte în mâini si un spectacol pirtotehnic pe cer, deasupra portului.

sursa – agerpres.ro

De același autor

Related Articles