Primăria Reșița face “curățenie” în parcările din oraş

Primăria Reșița, împreună cu Poliția Locală, a început ridicarea mașinilor abandonate din municipiu. Decizia apare ca urmare a locurilor limitate de parcare existente.

Astfel, cetățenii care nu se mai folosesc de autoturisme și le lasă pe domeniul public pot primi o înștiințare, prin care au termen 30 de zile să facă dovada că încă se mai folosesc de ele. În caz contrar, acestea vor fi ridicate și depozitate la sediul Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Pentru a-și recupera mașinile, șoferii trebuie să plătească o amendă contravențională la Poliția Locală, la care se adaugă costul de ridicare și transport. De asemenea, pentru fiecare zi în care mașina se află în posesia noastră, se achită o taxă de 5 lei. Valoarea totală de plată este de aproximativ 3.000 de lei,” a precizat șeful Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Reșița, Daniel Călin.

De același autor

Related Articles