Ura împotriva jurnaliştilor a degenerat în violenţă, avertizează organizaţia Reporteri Fără Frontiere (raport)

Ura împotriva jurnaliştilor a degenerat în violenţă, avertizează organizaţia Reporteri Fără Frontiere (RSF) în raportul său din 2019 privind libertatea presei din întreaga lume, publicat joi, relatează AFP, citată de Agerpres

Pe harta lumii, numai 24% din cele 180 de ţări şi teritorii studiate arată o situaţie “bună” sau “destul de bună” pentru libertatea presei, faţă de 26% în 2018.

După ce s-a intensificat în ultimii ani, ”ostilitatea împotriva jurnaliştilor, chiar şi ura transmisă în multe ţări de lideri politici, s-a ajuns în cele din urmă la acte mai grave şi frecvente”, subliniază RSF într-un comunicat.

ONG-ul constată “o creştere a pericolelor şi, ca rezultat, un nivel de teamă în unele locuri” printre jurnalişti. Hărţuirea, ameninţările cu moartea, arestările arbitrare fac din ce în ce mai mult parte din “pericolele de la locul de muncă”.

În Statele Unite ale Americii (clasate pe locul 48) s-a instalat un climat din ce în ce mai ostil: ”Niciodată jurnaliştii americani nu au fost ameninţaţi cu moartea ca acum” şi niciodată ”nu au cerut atât de mult companiilor private să le asigure siguranţa”, menţionează RSF. În iunie, patru jurnalişti şi o angajată a ziarului Maine, Capital Gazette, au fost ucişi într-un schimb de focuri.

În Brazilia, clasată pe locul 105, campania prezidenţială marcată de ”discursul de ură” şi dezinformare ”prevesteşte o perioadă întunecată pentru democraţie şi libertatea presei”, potrivit ONG-ului.

La finalul clasamentului, Turkmenistanul se situează după Coreea de Nord, unde o mare parte din mass-media sunt controlate de staţ ultimii corespondenţi ai media în exil fiind ”urmăriţi fără încetare”, notează RSF.

În Vietnam, ca şi în China, presa oficială controlează dezbaterile publice şi zeci de jurnalişti, profesionişti sau nu, sunt în spatele gratiilor. ”Contra-modelul” chinez ”bazat pe o supraveghere şi o manipulare orwelliană a informaţiilor prin intermediul noilor tehnologii, este cu atât mai alarmant cu cât Beijingul promovează de acum modelul său represiv în afara graniţelor sale”, notează RSF.

Laboratoarele naţionale de control al informaţiilor devin din ce în ce mai numeroase“, avertizează Christophe Deloire, secretar general al RSF. “Există o urgenţă. Avem nevoie de o serie de modele democratice. În caz contrar, aceste contra-modele vor prospera şi se vor înmulţi”, subliniază RSF.

În alte părţi, pluralismul presei ”rezistă din ce în ce mai puţin logicii de concentrare comercială şi intereselor economice”, ca în Japonia (locul 67) şi Australia (locul 21), deplânge RSF.

Şi în Europa, situaţia s-a deteriorat semnificativ. În această zonă care rămâne cea mai sigură, în principiu, jurnaliştii ”trebuie să facă faţă celor mai grave ameninţări”, menţionează RSF: crime în Malta, în Slovacia şi Bulgaria, atacuri verbale şi fizice în Serbia sau Muntenegru sau un nivel inedit de violenţe în timpul protestelor “vestelor galbene” din Franţa (clasată pe locul 32) din partea poliţiei şi a demonstranţilor.

Raportul pentru 2019 este alarmant, dar unele ţări continuă să conducă în clasamenţ cum ar fi Norvegia, care rămâne lider, Finlanda (locul 2) şi Costa Rica (locul 10), un caz aparte pe continentul american unde jurnaliştii pot lucra în siguranţă.

În alte ţări s-a schimbat, de asemenea, situaţia ca urmare a schimbărilor de regim. În Malaezia (locul 123), Maldive (locul 98), Etiopia (locul 110) şi Gambia (locul 92), sosirea unor noi conducători a adus un aer proaspăt şi presei.

Apărarea libertăţii şi a fiabilităţii informaţiilor trebuie să devină o problemă majoră pentru cetăţeni, indiferent de ceea ce cred despre jurnalişti, indiferent de critici”, a precizat Christophe Deloire.

RSF stabileşte acest clasament anual, subliniind violenţele comise împotriva jurnaliştilor şi colectând analizele jurnaliştilor, juriştilor şi cercetătorilor din întreaga lume. ONG-ul evaluează în fiecare teritoriu pluralismul, independenţa mass-media, mediul şi autocenzura, cadrul legal, transparenţa şi calitatea infrastructurilor care susţin producţia de informaţii.

sursa Agerpres

foto Twitter

Cele mai citite

Related Articles