49 de blocuri din Timişoara vor fi reabilitate termic prin POR 2014-2020

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Timișoara au semnat astăzi, 9 aprilie 2019, patru noi contracte de finanțare în cadrul Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020, pentru îmbunătățirea eficienței energetice în sectorul rezidențial.

15 blocuri de locuințe vor fi reabilitate termic prin cele patru proiecte, în valoare totală de peste 22 de milioane de lei. Este vorba despre imobilele de pe străzile: Coriolan Brediceanu nr. 13-15, Calea Torontalului nr. 14, Dropiei nr. 7, Dâmbovița nr. 22/A, Mureș nr. 129, Martir Dumitru Jugănaru nr. 20, bl. 28 (S+P+4E), Bd. Take Ionescu nr. 39 și 57 (S+P+10E), Brândușei nr. 12, Deliblata nr. 21, Bd. Cetății nr. 50-52 (S+P+10E), Bd. General Dragalina nr. 31-37 (S+P+8E), Teiului nr. 11, Burebista nr. 8-12-14 (S+P+10E) și Calea Circumvalațiunii nr. 20 bl. 79/A (S+P+8E).

Cele 917 apartamente vor beneficia de un consum mai mic de energie în urma implementării proiectelor, vor fi reduse emisiile de CO2 și va fi îmbunătățit aspectul urbanistic al municipiului Timișoara. Sunt prevăzute diferite tipuri de intervenții: izolarea termică a pereților exteriori, înlocuirea tâmplăriei exterioare și închiderea balcoanelor cu tâmplărie termoizolantă, reabilitarea termică a planșeelor peste subsol și peste ultimul nivel sub pod/ terasă.

Semnatarii contractelor au fost Nicolae ROBU, primarul Municipiului Timișoara, și Sorin MAXIM, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest – Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest.

În total, sunt 12 contracte de finanțare pentru îmbunătățirea eficienței energetice semnate până în prezent cu Primăria Timișoara în cadrul POR 2014-2020, proiecte care prevăd reabilitarea termică a unui număr de 49 de blocuri.


De același autor

Related Articles