Astăzi pe Muntele Semenic are loc prima etapă a Cupei de schi Prietenii Munților, ajunsă la ediția cu numărul 34. Datorită acestui eveniment, traficul în stațiune este foarte ridicat iar turiștii se plâng de locurile insuficiente de parcare.

„Parcările din stațiune în mod normal ar trebui să aparțină de UAT-ul din zona respectivă. Principalul nostru obiectiv este deszăpezirea drumului. Pentru a oferi ajutor operatorului economic, avem o înțelegre cu acesta pentru a intervenit și în parcările din stațiune.

Pe terenurile care nu au destinație de parcare, nu avem dreptul să intervenim. Noi acționăm doar în zonele prevăzute. Dacă pe viitor vor fi create alte locuri de parcare vom intra și în zonele respective. Pentru a deszăpezi eficient aceste zone este necesar să nu existe mașini staționate, astfel riscăm să blocăm autoturismele deja parcate.

La ora actuală, pe sectorul de drum Prislop – Semenic, acționeză două utilaje de deszăpezire, care imprăștie și material antiderapant. Este foarte multă zăpadă, ninge de 12 ore, mașinile noastre patrulează pe aceasă arteră de azi-dimineață”, a precizat pentru Radio Reșița, reprezentantul Direcției Județene de Drumuri Caraș-Severin, Ștefan Markovski.

Din cauza locurilor insuficiente de parcare în stațiune, adesea se crează ambuteiaje, soferii fiind nevoiți sa își lase mașinile pe carosabil.

Răzvan Todor