[FOTO] Preot Eugen Răchiţeanu:”La mulți ani Radio România Reșița, Dumnezeu să ne binecuvânteze! Salutări din Florența, Italia!

Radio România Reșița vă este alături oriunde v-ați afla , un reper al României frumoase, un sprijin, un confident și un prieten devotat.Împărțim pe calea undelor cu profesionalismși respect reciproc imformații corecte, opinii și dorința de a păstra adevărul ca prioritate profesională.
Frecvenţele radioului reşiţean semnifică 24 de ore din 24, ACASĂ pentru toţi ascultătorii, indiferent că sunt din ţară sau din afara graniţelor.
Din Banatul de Munte, pleacă spre voi colindul gândului bun, indiferent unde v-ați afla și ne bucurăm când primim gândurile voastre.


În prima zi a Anului Nou, un bun prieten al radioului reșițean, preotul Eugen Răchiţeanu, ne-a transmis un mesaj din Italia, unde multe suflete ale României frumoase își duc viața:

“Dragi prieteni ai Radio România Reșița! Din orașul Florența, vă adresez gândul meu de bine și de pace!
Suntem în prima zi a anului 2019 și cu toții ne dorim să fie un an mai bun și plin de realizări. Dacă ar trebui să privim spre anul ce abia a trecut, nu avem cu ce să ne lăudăm prea mult, la nivel social, economic, cultural, nu mai zic la nivel politic. Avem nevoie de mai multă răbdare și totodată de speranțe care să ne ajute să progresăm la toate nivelurile, mai ales la cel moral si spiritual. Acum la început de an, gândul meu se îndreaptă către toți românii mei dragi, însă cu precădere către generațiile cele mai tinere, care cu siguranță, mai pot schimba ceva în țara noastră. Aici, în Florența, tinerii români sunt minunați, studiază și se dezvoltă extraordinar pentru că sunt ajutati să gândească și să se exprime liberi în domeniile unde ei consideră că pot face ceva bun pentru societate. Mesajul meu la acest început de an este următorul:

Să avem mai multă încredere în tineri, să-i îndrumăm cu dragoste si răbdare să aleagă calea cea mai bună, atât pentru ei cât și pentru societate, să-i ajutăm să învețe că dragostea, respectul, muncă și credința trebuie să fie acea cununa împletită, de marea preț, ce trebuie să stea pe creștetul fiecăruia în parte. Dacă dorim să avem o societate sănătoasă, frumoasă și prosperă, trebuie să investim în tineri tot ce avem mai de preț.
La mulți ani Radio România Reșița, Dumnezeu să ne binecuvânteze! Salutări din Florența, Italia! “

Mulțumindu-i părintelui Eugen Răchițeanu, vă mulțumim vouă tuturor celor care dintr-un motiv sau altul vă aflați în afara granițelor țării și care simțiți că aici ACASĂ pe frecvențele Radio România Reșița România Frumoasă rămâne un punct de reper pentru sufletele, lacrimile și dorurile voastre !

Anca Bica Bălălău

Cele mai citite

Related Articles