“ONCO HELP Timişoara: Ei au construit un spital, Noi îi ajutăm să meargă mai departe”. Campania Muzică pentru viaţă, continuă!

A patra ediţie a campaniei umanitare “Muzică pentru Viaţă” organizată de Radio Reşiţa, a început.

Sub sloganul “Ei au construit un spital, noi îi ajutăm să meargă mai departe”, în acest an am decis să luptăm împreună pentru Spitalul ONCO HELP din Timişoara, pentru că aici fiecare bolnav care suferă de cancer și este asigurat, beneficiază de consultaţii gratuite. Acesta nu este un spital destinat oamenilor bogaţi, ci se adresează tuturor categoriilor sociale.

Sunteţi aşteptaţi până în data de 23 decembrie în Centrul Civic al municipiului Reşiţa la CĂSUŢA DE STICLĂ.

Managerul Laura Sgaverdea, Valentina Adam si Ovidiu Babolea, timp de o săptămână vor oferi Muzică pentru Viaţă şi vor lupta prin toate forţele pentru atingerea acestui obiectiv, extinderea Clinicii ONCO HELP Timişoara şi achiziţionarea de aparatură de ultimă generaţie pentru a trata şi mai mulţi bolnavi care atinși de acest nemilos flagel care este Cancerul.

Persoanele care suferă de cancer din toată zona de vest a ţării beneficiază în prezent de unul dintre cele mai performante centre de radioterapie din ţară. Existenţa Centrului de Radioterapie Onco Help reprezintã o necesitate stringentă pentru sistemul sanitar regional transformând spitalul Onco Help într-unul de excelenţă, ce poate polariza cazurile dificile şi care poate trata pacienţii într-un cadru multidisciplinar.

Existenţa acestui Centru de Radioterapie a fost vitală pentru bolnavii de cancer, deoarece Timişoara este Centrul Regional la care apelează foarte multi pacieţi cu probleme medicale din judeţul Timiş şi din judeţele limitrofe Arad, Hunedoara, Caraş-Severin. Peste 14.000 de persoane cu neoplasm  sunt luate în evidenţă în această regiune, iar dintre acestea, peste 50% au nevoie de radioterapie.

Campania Muzică pentru Viaţă este proiectul nostru de suflet iar Onco Help merită ajutat pentru a se dezvolta şi mai mult în beneficiul bolnavilor care suferă de cancer. Trebuie şi de această dată să ne unim forţele şi să ajutăm pe cei aflați în suferință.

Casuta de sticla


Nu uitaţi, cancerul se vindecă dacă mergeţi la timp la medic şi dacă alegeţi să vă trataţi într-un centru de excelenţă cu personal dedicat aşa cum este Onco Help Timişoara.

Fii bun donează. Cancerului nu-i pasă că vine Crăciunul!

Daiana Roşca

De același autor

Related Articles