Moş Crăciun pentru copiii asistaţi din Timişoara

131

La Centrul Info al Mănăstirii Maria Radna va avea loc sâmbătă, 15 decembrie un program cultural-religios cu târg de Crăciun. Deschiderea oficială se va consuma de la ora 10.30 cu o Sfântă Liturghie săvârşită în basilică. Conform organizatorilor programul va cuprinde un concert de colinde şi o vizită ghidată a mânăstirii, iar în după-amiaza zilei, de la ora 16.00 în mijlocul celor prezenţi se va afla Moș Crăciun.

Cu această ocazie Consulatului Republicii Federale Germania la Timișoara a susţinut deplasarea și participarea la acest eveniment a 50 de copii aflați în grija Fundației “Rudolf Walther” din municipiul de pe Bega. (Hardy Cvoica)