Debutul literar al lui Mihai Eminescu – nimic nu prevestea geniul

74

Efendi, negustor turc aşezat în Moldova, care s-a botezat creştineşte, luând numele de Eminovici. Prietenii îi ziceau în glumă „turcule“. După alţii, era fiul unui ofiţer suedez, din oastea lui Carol al XII-lea, stabilit în Moldova. După mamă era cert rus, era gata să demonstreze cineva. A fost şi bulgar, sârb, polonez. Adevărul este că îşi putea urmări ascendenţii, vreme de două veacuri cel puţin, şi nu era nici un străin printre ei.

A fost un copil normal, care citea mult, este adevărat, dar care nu iubea şcoala. Nimic nu prevestea geniul. Tot Călinescu îi descria astfel acei ani: „Un copil care urlă trarara prin curte, bătând pasul prusian, cu chivăra pe cap, spre panica coteţelor, care se urcă pe şură şi se ascunde în casă prin rafturile de la scrin şi lăzile cu lumânări, care încalecă pe câine şi atacă gâştele, care se bălăceşte toată ziua în iaz, îndeletnicindu-se cu capturarea verdelui neam al bactracienilor, care fuge de acasă cu zilele răscolind pădurile şi stânile sau scapă de la şcoală venind pe jos şi trebuie să fie alergat călare pentru a fi prins, nu e nici un descreierat precoce, nici un palid trubadur solitar, ci o haimana sănătoasă, din zburdălnicia căreia talentul şi imaginaţia vor scoate mai târziu un mare poet al naturii.“

Află toată povestea pe siteul eualegromania