Cei mai buni gimnaști ai lumii se întrec în Qatar

318

Echipa României a ocupat locul 13 în calificările feminine din cadrul Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică de la Doha (Qatar), cu 153,763 puncte.

Singura gimnastă română calificată într-o finală este Denisa Golgotă, care va evolua în lupta pentru medalii la individual compus, după ce s-a clasat pe 19 în calificări, cu 52,765 puncte. Finala feminină de la individual compus va avea loc joi 1 noiembrie, de la ora 15,00.


România a reuşit, prin clasarea în primele 24 de locuri, calificarea la Campionatele Mondiale de anul viitor, de la Stuttgart, şi dreptul de a spera la calificarea la JO 2020.

Sportivele antrenate de Nicolae Forminte, Liliana Cosma şi Florin Cotuţiu au ocupat următoarele locuri în calificările pe aparate: sărituri: 12. Denisa Golgotă (medie 13,916); Nica Ivănuş 13,333, Carmen Ghiciuc 13,333, Ioana Crişan 13,266; paralele: 66. Denisa Golgotă 12,366, 74. Ioana Crişan 12,233, 101. Carmen Ghiciuc 11,800, 109. Maria Holbură 11.700; bârnă: 44. Denisa Golgotă 12,733, 45. Carmen Ghiciuc 12,700, 47. Nica Ivănuş 12,666, 48. Ioana Crişan 12,666 sol: 11. Denisa Golgotă 13,400, 56. Maria Holbură 12,533, 67. Nica Ivănuş 12,400, 99. Ioana Crişan 12,033.

Programul Campionatului Mondial de gimnastică 2018

Luni, 29 oct Finala masculină pe echipe 15:00 – 17:35

Marți, 30 oct Finala feminină pe echipe 15:00 – 16:50

Miercuri, 31 oct Finala masculină la individual compus 15:00 – 17:35

Joi, 01 nov Finala feminină la individual compus 15:00 – 16:50

Vineri, 02 nov Finale pe aparate, ziua 1 15:00 – 18:00

Sâmbătă, 03 nov Finale pe aparate, ziua 2 15:00 – 18:00

Pentru şase zile, de luni, 29 octombrie şi până sâmbătă, 3 noiembrie, de la ora 15.00, telespectatorii TVR vor fi martorii unui maratorn al celor mai buni gimnaşti din întreaga lume în finalele întrecerii mondiale, care reprezintă și prima etapă de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.

Rezumatul zilnic al evoluţiei sportivilor va putea fi urmărit pe TVR 2 şi TVR HD de marţi, 30 octombrie şi până vineri, 2 noiembrie, de la ora 9.30, iar sâmbătă şi duminică de la ora 7.10.

 

Campionatul Mondial de gimnastică artistică de la Doha 2018 reuneşte peste 500 de gimnaşti ai lumii care vor concura pentru 42 de medalii puse în joc, dintre care 14 sunt titluri mondiale.

sursa foto: tvr si FRG