VIDEO: Incendiu devastator, azi noapte, la Timișoara

A fost panică azi-noapte în complexul studenţesc din Timişoara! Un hotel în care erau cazaţi mai mulţi oameni a luat foc, iar flăcările înalte de câţiva metri riscau să se extindă la căminele studenteşti din vecinătate. Personalul hotelului a evacuat toţi clienţii înainte de sosirea pompierilor, aşa că nimeni nu a fost rănit a transmis TVR.

Focul a izbucnit după miezul nopții, la un hotel aflat chiar între căminele studențești. Studenţii au ieşit imediat din camere, speriaţi de flăcările înalte de câțiva metri și fumul dens. Martorii spun că flăcările ar fi izbucnit în zona terasei, în spatele hotelului. „Focul a fost semnalat iniţial la terasă din lemn a hotelului şi s-a propagat la o parte din imobil, la intrare şi la mansardă clădirii. Până în acest moment nu au fost găsite victime şi nu au fost semnalate persoane blocate. La faţa locului se intervine cu 6 autospeciale”, au transmis reprezentanţii ISU Banat.

Pompierii, poliţiştii şi echipajele SMURD au ajuns rapid la fața locului. Pentru că spaţiul era îngust, pompierii au fost nevoiți să mute mașinile parcate.

Incendiul a fost stins după aproape două ore. Pompierii încearcă să afle de unde a pornit focul a mai transmis TVR.

Cele mai citite

Related Articles