Radio România Muzical prezintă Festivalul de pian Moştenitorii României muzicale

Florian Mitrea, Adela Liculescu şi Mara Dobrescu: trei nume ale unor excepţionali tineri pianişti români, care vor apărea pe scena Sălii Radio între 16 şi 18 octombrie, în Festivalul de pian Moştenitorii României muzicale, organizat de Radio România Muzical.

În anul sărbătoririi Centenarului României este important să ne raportăm la valorile autentice, cele care ne reprezintă ca naţiune. Ideea de la care s-a pornit în alegerea artiştilor a fost de a-i prezenta la Bucureşti pe muzicienii care au lansat anul acesta discuri promovate la nivel internaţional pe care se regăseşte muzică românească şi, de asemenea, de a oferi publicului ocazia de a-i asculta pe muzicieni români tineri, de mare valoare, care nu apar regulat pe scenele româneşti. Programul recitalurilor include atât muzică românească, dar şi opusuri din repertoriul universal. Evenimentul este unul dintre proiectele prin care Radio România Muzical, singurul post românesc dedicat muzicii clasice şi o garanţie a calităţii în media autohtonă, onorează Centenarul Marii Uniri, dar şi aniversarea Radio România 90, dincolo de emisiunile speciale concepute cu acest prilej.

Cei trei muzicieni aleşi sunt nume cu adevărat rezonante pentru pianistica românească de astăzi, cu o experienţă internaţională de cel mai înalt nivel.

Pianistul Florian Mitrea (29 ani) a lansat în ianuarie 2018 albumul Following the River cu un interesant concept repertorial care reuneşte lucrări scrise de compozitori din ţările de pe malurile Dunării: printre ei, Sigismund Toduţă, Paul Constantinescu şi Radu Paladi. Florian Mitrea locuieşte din 2008 în Marea Britanie, unde şi-a şi definitivat studiile şi este câştigător al unor importante concursuri internaţionale. Florian Mitrea va cânta în cadrul Festivalului pe 16 octombrie, de la ora 19:00. În program lucrări de Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Sigismund Toduţă, Franz Liszt, Radu Paladi şi Paul Constantinescu.

Adela Liculescu (25 ani) şi-a definitivat studiile la Viena, oraş unde locuieşte. Este laureata unor importante concursuri internaţionale, cu o carieră în plină ascensiune. În 25 aprilie 2018, ea şi-a lansat albumul de debut, pe disc regăsim şi selecţiuni din Suita op.10 de George Enescu, un omagiu adus de această pianistă ţării sale natale. Adela Liculescu va susţine un recital la Sala Radio pe 17 octombrie, ora 19:00, cu lucrări de Christoph Willibald Gluck, Domenico Scarlatti, Franz Liszt, George Enescu, Enrique Granados şi Igor Stravinski.

Mara Dobrescu este un nume rezonant românesc în peisajul cultural francez de astăzi. O prezenţă pianistică plină de rafinament şi sensibilitate, interpretează cu precădere repertoriul francez şi românesc, cu accent şi pe creaţia contemporană. În ianuarie 2018, Mara Dobrescu a lansat discul Soleils de nuit, pe care a cântat şi lucrări de Dinu Lipatti şi George Enescu. Alături de pianistul Florian Mitrea, Mara Dobrescu va interpreta la Sala Radio, pe 18 octombrie, ora 19:00, o lucrare pentru două piane de George Enescu foarte rar abordată. În program se regăsesc şi alte lucrări de George Enescu, alături de opusuri de Philippe Hersant, Claude Debussy, Frédéric Chopin şi Dinu Lipatti.

Festivalul se bucură de sprijinul Rotary Club Pipera, acesta fiind un prim eveniment dintr-o serie multianuală care îşi propune să-i aducă la Sala Radio pe Moştenitorii României muzicale. De 110 ani, Rotary, cu cei peste 1,2 milioane de membri profeşionişti din toate vocaţiile, este o reţea globală de lideri care doresc să contribuie la în comunităţile din întreaga lume şi care îşi propun să inspire oamenii de pretutindeni pentru o societate sustenabilă.

Biletele pentru Festivalul de pian Moştenitorii României muzicale sunt disponibile în reţeaua www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la casa de bilete a Sălii Radio din str. General Berthelot nr. 60-64. Festivalul este inclus în stagiunea Orchestrelor şi Corurilor Radio România, abonamentele fiind valabile. Recitalurile se desfăşoară fără pauză şi durează, cu aproximaţie, până la ora 20.30.

De același autor

Related Articles