[VIDEO-AUDIO] Ciclistul reşiţean Daniel Crista, de la Campionatul Mondial de Mountainbike Maraton la Turul României!

135

Ciclistul reşiţean Daniel Crista, comportare onorabilă la prima participare la Campionatul Mondial de Mountainbike Maraton! Component al lotului național al României a luat parte pentru prima dată la Campionatul Mondial de Mountainbike Maraton. Reșițeanul a ocupat locul 126 din 183 cu două pene si multe alte încercări pe traseu.

Startul băieților la Campionatele Mondiale de Maraton cu Daniel Crista.

Publicată de NoMad Merida CST pe Sâmbătă, 15 septembrie 2018

A fost o experiență super, a afirmat, la întoarcerea acasă, rutierul cărășean:

”E prima participare a României la Campionatul Mondial, nu țin minte să participe cineva din România la un astfel de Campionat Mondial MTB Maraton. S-a ținut în Italia, iar organizatorii susțin că este cel mai greu traseu de până acum , au fost 105 km cu 4300 de m diferență de nivel. Și la șosea dacă există o etapă de genul este una infernală. A fost însă o experiență foarte bună, deși nu prea m-am ”distrat”, deoarece ritmul de concurs a fost unul foarte alert. Cam în egală măsură distanța și dificultatea traseului reprezintă maratonul.”

Daniel Crista a plecat ultimul în cursa din Italia, deoarece startul se face în funcție de punctele UCI câștigate. A avut parte la prima urcare și de o pană la roata de la bicicletă. Reșițeanul dorește să mai ia parte la acest gen de concursuri, dar cu o bicicletă mult mai performantă și mult mai ușoară.

Ciclistul bănățean, Daniel Crista va concura de mâine la Turul României sau Mica Buclă, cea mai importantă competiţie ciclistă desfăşurată pe teritoriul țării noastre. Etapa I se va desfășura între Alba Iulia și Sibiu.

”Vor fi 5 etape, a doua etapă este cea mai grea, când o să avem o ”cățărare” la Râșnov. Ar trebui să mă descurc destul de bine, dar sunt destul de obosit după acest Campionat Mondial și e posibil să nu fiu recuperat fizic 100%, dar sigur o să încerc să fac o figură destul de bună.Îmi doresc să câștig cel puțin o etapă și să mă clasez foarte bine la general, eventual să mă clasez pe podium. ”  

După turul României, Daniel Crista va participa la câte curse de mountainbike și, posibil, la Turul Bulgariei.

video:NoMad Merida CST

Cristina Corocan