Tragedie ieri. Un copil de doi ani ars de viu într-un incendiu

Un copil în vârstă de doi ani, din comuna buzoiană Râmnicelu, a fost găsit decedat într-o locuinţă care a fost cuprinsă de flăcări vineri dimineața.

 La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la trei gospodării vecine din localitate, iar când au intrat în interiorul uneia dintre case, aceştia au găsit tavanul prăbuşit, iar sub dărâmături se afla copilul, carbonizat.

În locuinţa cuprinsă de foc stătea o familie cu 5 copii. Când au văzut flăcările cei dinăuntru au ieşit disperaţi, însă cel mic, de numai 2 ani, n-a ştiut ce se întâmplă şi a rămas captiv. Tavanul camerei s-a prăbuşit la scurt timp.

Anchetatorii cred că unul dintre fraţi s-a jucat cu nişte chibrituri sau a dat să aprindă focul în sobă şi situaţia a scăpat de sub control.

Cele mai citite

Related Articles