Şase trucuri ce redau tinereţea şi aspectul luminos al ochilor

Fiecare dintre noi doreşte o privire cât mai plăcută, un aspect cât mai radiant al pielii din jurul ochilor. Pielea din jurul ochilor este foarte sensibilă, astfel că ne trădează atunci când nu ne odihnim suficient, când suntem obosiţi sau când suntem stresaţi. Există câteva trucuri, care te vor ajuta să le redai ochilor luminozitatea şi tinereţea.

Adio, cearcăne!

Odată cu trecerea timpului elasticitatea pielii se pierde, ducând la subţiere, ceea ce conduce la vizibilitatea unor nuanţe vineţii existente sub epidermă. Pentru mascarea acestora, se poate utiliza un fond de ten cu două nuanţe mai deschis decât pielea ta. Aplicarea acestuia se poate face cu o pensulă sau chiar cu degetul.

Gene uimitoare

La fel ca pielea, aspectul genelor este foarte important. Înainte de a utiliza mascara, foloseşte un ondulator de gene, pe care l-ai încălzit în prealabil cu ajutorul unui feon, timp de 15 secunde. Datorită căldurii, acesta îţi va curba genele mai rapid, iar efectul de gene curbate durează mai mult.

Sprâncene uniforme

Faţa poate căpăta un aspect îmbătrânit dacă sprâncenele sunt rare şi foarte subţiri. Dacă nu poţi merge la un salon, poţi folosi un creion sau o pudră specială pentru a crea un aspect de uniformitate şi naturaleţe.

Foloseşte cafeină

Timp de un minut se ţin în apă fiartă câteva pliculeţe cu ceai verde sau ceai negru, apoi se răcesc, fie în mod normal, fie mai rapid, prin introducerea pliculeţelor în apă rece. Se aplică pe ochi şi se ţin timp de 15 minute, apoi se îndepărtează şi se clăteşte faţa cu apă calduţă.

Creionul alb

Aplică o linie fină de creion alb, în zona unde izvorăsc lacrimile, în colţurile interioare ale ochilor. Poţi folosi degetul mic, pentru a uniformiza şi a obţine un aspect cât mai natural şi mai luminos.

Vitamina K

Nelipsită din cremele faciale, vitamina K oferă răsfăţ pielii, fiind extrem de folositoare pielii din jurul ochilor. Se poate aplica seara, pentru un efect mai vizibil. Reţine şi aplică cu încredere aceste şase trucuri, pentru a avea nu doar ochi vizibil întineriţi, ci şi un aspect mai tânăr al întregii feţe.

De același autor

Related Articles