[FOTO] În această seară de la ora 22 Măriuța Simionescu, președintele Organizației Salvați Copiii Caraș-Severin, este invitatul emisiunii „Singuri, dar împreună”

195

Radio România Reşiţa este radioul oamenilor şi promovează Valoarea.
Din acest motiv şi din respect pentru toţi ascultătorii, din țară și din afara granițelor, în Anul Centenarului Marii Uniri, aducem pe calea undelor în casele şi sufletele voastre, oameni de valoare, a căror menire este aceea de-a înălţa cultura şi spiritul poporului român.

În această seară vom afla amănunte despre proiectul „Grădiniţa Estivală” desfăşurat de Organizația Salvați Copiii Caraș-Severin  şi în acest an cu mult succes!
Pe parcursul lunilor iulie – august 2018, în cadrul Organizației Salvați Copiii Caraș- Severin s-a desfășurat „GRĂDINIȚA ESTIVALĂ”, pentru un grup de 20 de copii care provin din familii cu probleme sociale, copii cu vârsta cuprinsă între 4 -7 ani care nu au frecventat grădinița (sau au frecventat-o ocazional), fiind parte componentă a proiectului „Educatie pentru copiii vulnerabili – Faza 2”, implementat de Salvați Copiii România.

Copiii au fost încântaţi de acest proiect pentru că au învăţat foarte multe lucruri esenţiale:să scrie, să citească, să fie politicoşi, să respecte regulile de igienă personală. Aici au primit dulciuri dar şi multă afecţiune din partea profesorilor şi a voluntarilor de la Salvaţi Copiii care în cele două luni au fost în permanenţă alături de aceşti copii minunaţi.

Organizată anual încă din vara anului 2014, grădinița estivală constituie o modalitate prin care copiii din comunităţi sărace, cei mai mulţi de etnie romă, sunt atraşi către şcoală, ajutaţi să se integreze în plan educaţional şi să recupereze lacunele provocate de lipsa educaţiei preşcolare.

Experiențele anterioare ale Organizației Salvați Copiii arată că participarea la două luni de grădiniță pe timpul verii a generat un impact pozitiv semnificativ pentru retenția în școală a copiilor din grupurile vulnerabile. De-a lungul anilor, peste 110 copii au fost înscriși în grupe de grădiniță estivală, iar peste 70 de părinți au beneficiat de consiliere și suport material.

În această seară de la ora 22 Măriuța Simionescu, președintele Organizației Salvați Copiii Caraș-Severin, este invitatul emisiunii „Singuri, dar împreună”.

De-a lungul mandatului său, Măriuța Simionescu a crescut generații de voluntari și a adus zâmbete în sufletele multor oameni și copii încercați de viață.

Despre această acțiune, dar și despre proiectele organizației pe care o conduce vom afla de la invitata noastră.

Așteptăm mesajele voastre la numerele de telefon 0255.20.60.61 sau 0255.20.60.62 sau pe pagina de facebook Radio România Reșița.

Rămâneți ACASĂ pe frecvenţele 105.6 FM şi 91,9 FM – 92,8 FM pentru ascultătorii din Clisura Dunării, sau pe radioresita.ro, ori pe telefon, indiferent că este fix sau mobil, sunând la numărul 031.504.04.34, apel cu tarif normal, puteţi asculta oricând şi de oriunde Radio Reşiţa.

Anca Bica Bălălău