[FOTO] Ziua Internaţională a Tineretului: 12 august !

Ziua Internaţională a Tineretului este sărbătorită anual în data de 12 august, iar data de de celebrare a fost stabilită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 17 decembrie 1999.

Există și în țara noastră Capitala Tineretului din România, iar Instituția titlului ‘Capitala Tineretului din România’ urmărește principii similare cu cele ale titlului de ‘Capitala Europeană a Tineretului’, titlu gestionat de Forumul European al Tineretului, al cărui membru este și Consiliul Tineretului din România și urmărește să ofere o oportunitate unică orașelor din țară de a-și transforma propriile viziuni în proiecte de dezvoltare concrete cu participarea activă a tinerilor. Fiecare oraș care primește acest titlu are oportunitatea de a dezvolta un program cadru amplu care vizează dezvoltarea urbană prin participarea tinerilor, capitalele realizând proiecte din ce în mai profesioniste, abordând noi teme de interes pentru tineri și încurajând dezvoltarea de idei noi și inovatoare referitoare la participarea activă a tinerilor în viața comunității. Încercând să stabilească noi modele de dialog structurat și de responsabilizare și mobilizare a cetățenilor, aceste programe anuale aduc o contribuție semnificativă la procesul de armonizare a diversității urbane, conservând identitatea diversă a comunităților dar promovând în același timp toleranța bazată pe comunicare și acțiune comunitară.
În perioada 2017-2018, a fost orașul Bacău, sub sloganul COLOREAZĂ-ȚI GENERAȚIA ce a reprezintat dorința orașului de a-i încuraja pe tineri în eforturile lor de a-și contura identitatea.

În perioada 2018-2019 Baia Mare îşi desfăşoară mandatul în perioada 2 mai 2018 – 1 mai 2019. Pe lângă titlul de Capitala Tineretului din România, Baia Mare a câştigat şi premiul în valoare de 50.000 de Euro, oferit de Banca Comercială Română, co-inițiator al programului național Capitala Tineretului din România. Acest premiu reprezintă un punct de pornire pentru finanțarea proiectelor propuse de orașul câștigător al titlului, dar și o resursă disponibilă pentru contribuția proprie în atragerea de surse adiționale de finanțare.
Misiunea pe care și-a asumat-o Baia Mare este aceea de a transforma orașul în cel mai deschis şi prietenos din România cu tinerii, prin susținerea inițiativelor tinerilor și a organizațiilor de tineret și transformarea în realitate a viziunii acestora privind procesul de dezvoltare comunitară.

În Caraș-Severin Moștenitorii României din Banatul de Munte au fost sărbătoriți la festivitatea de final a tradiționalei tabere de la Vărădia, organizată de Episcopia Caransebeșului prin P.S. Lucian și sub consacrata îndrumare a Inspectorului eparhial în cadrul Departamentului de Tineret al Episcopiei , coordonator A.T.O.R. Banatul de Munte, coordonator Centrul de Tineret Moniom şi preot la Moniom preotul Mihai Ciucur.

În Anul Centenarului Marii Uniri, declarat de Biserica Ortodoxă Anul Unității de Credință și Neam și al Făuritorilor Marii Uniri, tinerii, Moștenitorii României au răspuns chemării Episcopiei Caransebeșului din Banatul de Munte.


“Adevărații tineri frumoși și liberi sunt aici! Priviți-i și veți înțelege!
Festivitatea de final de tabără de la Vărădia ni-i arată exact așa cum sunt: bucuroși, luminoși, inteligenți și cu adevărați liberi”, mărturisește părintele Mihai Ciucur.

Peste Prut, în Republica Moldova, municipiul Cahul a fost desemnat Capitala Tineretului 2018, pe 12 august 2017, de Ziua Internaţională a Tineretului. Este o iniţiativă preluată din experienţa Forumului European de Tineret. „Capitala Tineretului” are ca misiune asigurarea creării oportunităţilor de dezvoltare multilaterală a tinerilor în vederea participării acestora în viaţa economică, socială şi culturală a ţării, dar şi dezvoltarea localităţilor prin implicarea tinerilor.

La mulți ani tuturor tinerilor de Ziua Internaţională a Tineretului!

Anca Bica Bălălău

Sursa foto: Centrul Moniom

Sursa:wikipedia

Cele mai citite

Related Articles