[FOTO] Petrecere boierească la Stârnic

561

Radio Reșița a încheiat aseară seria de evenimente dedicate celor 22 de ani de activitate, cu o petrecere câmpenească, la Stârnic.

Oaspeții, veniți cu mic cu mare, au avut prilejul să se delecteze cu gulaş la ceaun şi mici, iar atmosfera a fost întreţinută de Cristi Iakab & The Road Band şi de DJ Leo. Participanţii la această petrecere au apreciat în unanimitate gulaşul preparat de maestrul bucătar Mihai şi muzica ce a cuprins hituri noi, dar şi mai vechi din repertoriul românesc, spre încântarea celor mai vârstnici.Iată și câteva impresii:

S-a cântat, s-a dansat şi s-au făcut o mulţime de fotografii, pentru imortalizarea momentului, iar copiii s-au distrat la aparatele de joacă instalate în poiana amenajată nu doar cu mese şi scaune, ci şi cu baloţi de paie, întregind aspectul de “petrecere câmpenească”, unde s-au reunit peste 200 de persoane.

(Daniela Tudor)