Poiana Golului a devenit, peste noapte, capitala rock-ului din Banat!

Poiana Golului din Reşiţa s-a transformat pentru o noapte în capitala rock-ului din Banat!

Cel puţin 5.000 de oameni din Caraş-Severin dar şi din alte judeţe au participat aseară pe platoul de la stemă la un concert de excepţie. Red Flame, Cristi Iakab & The Road Band, Cactus Jack, Melmac Riders, Bucovina, Zdob şi Zdub, Emeric Imre & Jimmi L Laco au animat atmosfera cu muzică rock de calitate.

Pe lânga muzica bună pe platou au fost amplasate mai multe ateliere de custom moto&bike şi de tatuaje. Nu au lipsit nici zonele de relaxare amenajate cu hamace, acestea au avut mare succes la publicul prezent aici.

Cei care au ales să participe la acest eveniment au fost încântaţi de organizare şi aşteaptă cu nerăbdare ca primăria Reşiţa să organizeze şi alte concerte pe platoul de la Stemă. “Este un loc mirific, cu potenţial, în care merită investit”, este concluzia la care au ajuns iubitorii muzicii rock.

Astăzi, între orele 10.00 şi 18.00 aici în Poiana Golului va avea loc un concurs de mountainbike şi DJ show.

Vă reamintim că accesul la Stemă se face pe 2 variante. Pietonal, accesul se face din Valea Domanului pe drumul de lângă blocurile ANL pe un traseu lărgit şi iluminat pe timpul nopţii, iar cu mijloacele de transport prin cartierul Doman.

Pentru mulţi, locaţia va fi o adevărată surpriză, ţinând seama de altitudinea la care este situată şi de peisajul deosebit. În plus, terenul nu este accidentaţ iarba a fost cosită, lăstărişul a fost îndepărtaţ drumul lărgit şi pietruiţ condiţii excelente pentru campare şi locuri de parcare.

Daiana Roşca

Cele mai citite

Related Articles