[FOTO] O nouă zi cu soare, sport şi cultură: Întrecerile sportive şi folclorul în vogă la Reşiţa

466

Distracţia a continuat şi miercuri, 4 iulie în municipiul de pe Bârzava.

Organizatorii au propus noi întreceri şi programe artistice. Astfel, în Centrul Civic de la ora 19.00 au avut loc demonstraţii sportive sub genericul “Pe locuri, fiţi gata, sport”, iar de la 21.30 proiecţia în aer liber a filmului “Pe roţi/ On Wheels”, urmărit de sute de reşiţeni.

Cei mici şi părinţii lor au fost invitaţi din nou în Parcul Cărăşana unde de la ora 18.00 au avut loc activităţi interactive, urmate de spectacolul “Lumea lui Ping şi Pong” şi o sesiune foto cu personajele de basm.

În Parcul Tricolorului şi-au făcut apariţia etniile şi un nou spectacol folcloric cu orchestra condusă de Nicu Blidariu. Pe scenă au urcat formaţia de dansuri germane “Enzian”, ansamblul folcloric “Izvoraşul” al Casei de Cultură Orăşenească din Buziaş şi soliştii Patricia şi Dorina Blidariu, Cornelia Lupulescu, Ramona Gomboş, Sebastian Râmneanţu şi Adrian Stanca. Cea de-a patra seară a evenimentului dedicat Zilelor Reşiţei s-a încheiat cu recitalul solistei Margareta Clipa.