[FOTO-VIDEO] RoBowl IX – Cluj Crusaders, campioni la fotbal american. Timişoara 89-ers medalie de bronz

Sâmbătă 30 iunie, Reșița a fost gazda, printre altele, a unui eveniment deosebit și inedit pentru Banatul de Munte și România-Finalele Campionatului Naţional de fotbal american. Reșițenii au fost atrași să asiste la acest sport spectaculos, astfel că s-au perindat în tribunele stadionului Mircea Chivu din Reșița în număr destul de mare.

În primul rând cu toții am încercat să ne familiarizăm cu regulile fotbalului american, timpul efectiv de joc fiind de peste 3 ore pentru o partidă.

Au fost 8 cavaleri ai fluierului în teren, din București, Cluj și Reșița. Organizatorii au pus la dispoziția publicului un crainic care a oferit detalii în direct de la confruntare, explicând regulile jocului.

Timişoara 89-ers au câștigat finala mică a Campionatului Național de fotbal american, impunându-se în fața București Warriors cu 19-7. Echipa de pe Bega a intrat astfel în posesia medaliilor de bronz. Din echipa reșițeană fac parte și 6 reșițeni, printre care și Raul Siladi, cel care a fost desemnat cel mai bun jucător al campionatului în 2018.

Cluj Crusaders sunt campioni naționali la fotbal american. În finala mare, ardelenii au trecut de Bucharest Rebels cu 10-0, intrând în posesia medaliilor de aur.

În deschidere imnul României a fost interpretat de Andra Kradyel, iar cel al Statelor Unite de Dean Bowman, iar evenimentul s-a încheiat cu un recital Red Flame.

A fost o atmosferă deosebită, emoționantă, la intonarea celor două imnuri, mulți dintre jucătorii și mai ales antrenorii echipelor din România sunt americani.

Dacă finala mică s-a desfășurat pe un timp ideal de joc, nu același lucru se poate spune despre finala mare unde, cei aflați pe teren au făcut față cu brio unei furtuni ce s-a abătut asupra orașului. Cu toate acestea jucătorii au oferit un adevărat spectacol, în încercarea de a atrage asistență cât mai numeroasă la aceste partide și, de ce nu, eventuali practicanți ai acestei discipline.

În echipa bănățeană 89-ers Timișoara evoluează și o reprezentantă a sexului frumos.

——————————————–

UPDATE 30.06.2018 ora 20

Cluj Crusaders sunt campioni naționali la fotbal american. În finala mare, ardelenii au trecut de Bucharest Rebels cu 10-0, intrând în posesia medaliilor de aur.

În deschidere imnul României a fost interpretat de Andra Kradyel, iar cel al Statelor Unite de Dean Bowman, iar evenimentul s-a încheiat cu un recital Red Flame.

UPDATE 30.06.2018 ora 14

Timişoara 89-ers au câștigat finala mică a Campionatului Național de fotbal american, impunându-se în fața București Warriors cu 19-7. Echipa de pe Bega a intrat astfel în posesia medaliilor de bronz. De la ora 17 este programată finala mare între Cluj Crusaders și Bucharest Rebels.

Ardelenii au ajuns în finală în urma unui sezon perfect. S-au clasat pe primul loc în sezonul regulat, fără înfrângeri și au trecut fără probleme de Bucharest Warriors, clasata locului al IV-lea, în semifinală. De cealaltă parte, rebelii din capitală au avut o singură înfrângere în sezonul regulat, cea administrată de clujeni, ocupând locul secund în clasamentul final. Aceştia au ieșit ulterior victorioși din semifinala jucată acasă împotriva Timișoara 89ers. Se anunță, așadar, o partidă interesantă.

UPDATE 30.06.2018 ora 12.30

Valea Domanului este super animată astăzi. Spectatorii se bucură de fotbal american. La această oră Bucureşti Warriors întâlneşte Timişoara 89-ers în finala mică a Campionatului Naţional de fotbal american.

La pauză, scorul este 7-3 în favoarea bucureştenilor.

………………………………………………….

Evenimentul, organizat în parteneriat cu Primăria Reșița, este inițiat de Raul Siladi  medic stomatolog, absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara, Facultatea de Medicină Dentară și jucător al echipei locale Reşiţa Locomotives .

Raul Siladi ne-a declarat în exclusivitate:

„Sâmbătă 30 iunie va avea loc ROBOWL IX, finalele Campionatului Național de fotbal american. Marcați în calendar 30 iunie o zi plină de fotbal american. Așteptăm toți iubitorii de sport în general și de fotbal american în special să vadă niște meciuri spectaculoase”.

Manifestarea se dorește una de anvergură și îmbracă ținuta oficială a unui astfel de eveniment asemenea celui de peste ocean. Deschiderea va avea loc cu intonarea imnurilor de stat ale României și Statelor Unite ale Americii, interpretate de Andra Kradyel și respectiv Dean Bowman.

Reșițenii sunt așteptați pe stadionul Mircea Chivu, unde la ora 11 va începe finala mică, iar de la ora 17, finala mare.

Între  cele două finale va susține un concert reșițeanul Poștașu, iar la finalul celui de-al doilea meci, formația Red Flame.

Organizatorii au pregătit și alte surprize cu premii pentru cei aflați pe stadionul Mircea Chivu.

De asemenea sunt așteptați la manifestarea și cei 5 câștigători ai mingilor de fotbal american care au participat la concursul organizat de Radio România Reșița. Fiecare minge va avea autograful jucătorilor echipei câștigătoare.

Radio România Reșița este partenerul media al evenimentului.