ZIUA PORȚILOR DESCHISE la Ocolul Silvic Băile Herculane!

La Ocolul Silvic Băile Herculane va fi mâine (vineri 8 iunie) ZIUA PORȚILOR DESCHISE, acțiunea înscriindu-se în cadrul manifestării pe care o va desfășura la nivel național Regia Națională a Pădurilor – RNP. 

În cadrul acestui eveniment, noi ne-am propus o dezbatere mai largă, o deschidere spre copii, pentru a conștientiza acest fenomen în primul rând de cătrei, de către generația tânără ce va urma și pentru a le oferi din frumusețile acestui ecosistem numit pădure! Noi ne-am gândit ca în cadrul acestui eveniment să invităm elevii de la Liceul Tehnologic NICOLAE STOICA DE HAȚEG din Mehadia, pe care îi vom duce într-o pădure frumoasă, într-adevăr, des vizitată de turiștii zonei, după care le vom prezenta și niște lucrări în pepiniera pe care o gestionăm și vom executa și anumite lucrări de întreținere în pepinieră. Pe lângă asta, vom dezvolta subiecte, vom avea discuții libere cu ei , deci vom încerca să le ocupăm timpul – și nouă, și lor! – cu lucruri interesante; le vom vorbi despre pădure, le vom prezenta ce înseamnă pădurea, ce efecte produce ea, beneficiile ei și multe altele!, ne-a dclarat ing. Grigore BARDAC – șeful Ocolului Silvic Băile Herculane.

Acțiunea va începe la sediul Ocolului Silvic, după care elevii se vor deplasa la pădure, unde vor lua contact direct cu activitatea pe care o desfășoară silvicultorii! La sediul Ocolului Silvic va avea loc întâlnirea cu elevii, după care ne vom deplasa în pădure, în pepinieră, vom avea și un traseu turistic de parcurs prin pădure, unde vom avea discuții libere, vom face prezentări și ne vom bucura de toată splendoarea pădurii în această perioadă, când aparatul foliar este foarte dezvoltat, păsările cântă în pădure și ne vom bucura de tot ceea ce înseamnă pădurea!, ne-a precizat șeful silvicultorilor de pe Valea Cernei.

Paul-Sever SMADU

Cele mai citite

Related Articles