Festivalul PINUL NEGRU DE BANAT a ajuns la final, în stațiunea de pe Valea Cernei!

289

În Parcul Central al stațiunii Băile Herculane se încheie în această seară manifestările din ultima zi a Festivalului PINUL NEGRU DE BANAT, care în acest an a ajuns la cea de-a 14-a ediție și care a reunit în Centrul Istoric al stațiunii de pe Valea Cernei numeroși turiști și localnici dornici să se simtă bine la standurile cu diferite produse amenajate pe strada din fața Parcului Central și să se bucure de programele de muzică populară din fiecare seară a festivalului.

În prima parte a programului artistic au urcat pe scenă formațiile artistice ale comunităților locale de pe suprafața Parcului Național Domogled-Valea Cernei, în această seară evoluând grupul de copii de la Grădinița cu Program Normal din Mehadia și Ansamblul LILIACUL din Baia de Aramă (jud. Mehedinți). De asemenea, a avut loc și festivitatea de premiere a lucrărilor prezentate de copiii unităților de învățământ din raza Parcului la concursul PINUL NEGRU DE BANAT – secțiunile desen și pictură, poezie și eseu, lucrări artistice. La finalul programului muzical au urcat în fața publicului cunoscuți soliști de muzică populară din Banat.

Chiar dacă ploaia nu a ocolit nici în această seară Centrul istoric al Băilor Herculane, aceasta a fost doar în trecere și nu a reușit să strice atmosfera de sărbătoare pentru cei care au venit să participe la ultima seară a manifestărilor!

A fost un festival foarte reușit, cred că toată lumea a fost mulțumită, atât noi, ca organizatori, cât și publicul care a venit în număr foarte mare pentru această perioadă a anului la Băile Herculane s-a bucurat de un spectacol deosebit al copiilor din comunitățile locale și interpreții consacrați care au participat în fiecare seară! Consider că acest festival unește oamenii, aduce mult bine în sufletele lor și după acest festival mergem spre casele noastre  mai împăcați cu noi înșine! Așa cum ne-a spus și domnul prefect Matei Lupu, care a participat la deschiderea acestui festival, ar trebui ca acesta să fie un festival internațional și chiar credem că se poate acest lucru, fiindcă Pinul Negru de Banat se regăsește și în Banatul sârbesc, astfel că la anul cred că vom invita chiar prietenii noștri din Banatul sârbesc!, ne-a declarat ing. Ioan Gașpar – directorul Parcului Național Domogled-Valea Cernei.

Paul-Sever SMADU