Mini arsenal descoperit într-o comună din vestul ţării

83

Un adevărat arsenal a fost descoperit în locuinţa unor tineri din oraşul timişean Sânnicolau Mare.

Trei pistoale, o armă cu aer comprimat, o armă albă, precum și mai multe accesorii, au fost confiscate astăzi de poliţişti în urma unei percheziții efectuate la locuinţa unor tineri din Sânnicolau Mare. Cei doi, în vârstă de 19 și 21 de ani, bănuiți de infracţiuni la regimul armelor au fost conduși la sediul Poliției pentru audieri.

„În cursul dimineții, polițiștii Secției 11 Rurale Sânnicolau Mare și ai Orașului Sânnicolau Mare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, au efectuat o percheziție la locuinţa unor persoane bănuite de infracţiuni la regimul armelor. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, faptă ce ar fi fost comisă pe raza Orașului Sânnicolau Mare”, se arată în comunicatul IPJ Timiş.

La percheziţie au participat şi luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.

(Sebastian Dragomir)