Curăţăm intrările în Reşiţa şi… menţinem

134

În cadrul campaniei Reşiţa Curată 2018, primăria municipiului organizează astăzi o acţiune de curăţare a celor 5 intrări în oraş.

În aceasta vor fi implicaţi peste 250 de elevi, cadre didactice şi personalul propriu. Este de fapt o o reeditare a ceea ce s-a întâmplat în campania din primăvara trecută.

Planul este următorul: mănuşi, saci de gunoi, veste reflectorizante. Din 2 în 2 kilometri coboară câte o echipă de 10 copii şi dascăli şi parcurg 2 kilometri pe picioare, adunând gunoaiele din stânga şi din dreapta drumului, astfel că în circa 4 ore vom curăţa cam 100 de kilometri, practic, toate intrările în oraş. Chiar dacă România este plină de gunoaie pe marginea drumului, cel puţin atunci când oamenii se apropie de Reşiţa, acest peisaj disgraţios să dispară. În principiu vom porni de la licee la ora unu (13-n.r) şi oricine este dornic să ne sprijine, este bine venit“, a spus primarul Ioan Popa.

Punctele de plecare sunt: Şcoala Generală 8, Liceul de Artă Sabin Păuţa, şi colegiile Economic, Traian Lalescu şi Diaconovici-Tietz.

Cetăţenii care nu vor putea ajunge la acţiune, sunt îndemnaţi de primarul Reşiţei, să-şi ecologizeze împrejurimile locuinţelor.

Parteneri  sunt Jandarmeria Română şi Poliţia Rutieră, care împreună cu poliţişti locali vor organiza filtre pe traseele care vor fi salubrizate şi vor informa participanţii la trafic despre desfăşurarea acestei acţiuni şi despre prevederile legale cu privire la respectarea curăţeniei pe domeniul public. (Daniela Tudor)