Campanie amplă de ecologizare în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei, de Ziua Pământului!

O amplă campanie de ecologizare se va desfăşura mâine, vineri 20 aprilie, în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei, cu începere de la ora 9.00, acţiune prin care va fi marcată şi Ziua Pământului. Vor participa la această acţiune elevi de la şcolile situate în comunităţile de pe raza de administrare a Parcului şi voluntari care doresc să se implice în această campanie, care vizează zona 7 Izvoare de pe Valea Cernei. 

Am corelat acest eveniment şi cu Ziua Pământului, care va avea loc pe 22 aprilie şi este ziua care marchează începutul acestei acţiuni de protejare a mediului înconjurător! Am solicitat ajutorul mai multor şcoli din zona Parcului, cor veni copii de la şcoala din Cornereva, liceele din Băile Herculane şi Mehadia, şcoala din Topleţ, am trimis invitaţii la Primăria Băile Herculane şi Ocolul Silvic Băile Herculane. Ne-am propus în primul rând să ecologizăm zona 7 Izvoare, pentru că fiind copii, am zis să nu-i ducem în zone greu accesibile, dar în funcţie de numărul persoanelor care se vor strânge, poate vom aborda şi câteva trasee turistice din apropierea Băilor Herculane! Prin această acţiune dorim să le arătăm copiilor cum NU ar trebui să facă în natură, să nu lase gunoaie şi să îmbunătăţim starea mediului în zona respectivă!, ne-a precizat Mariana Păsărin – specialist în cadrul Administraţiei Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei.

Paul-Sever SMADU

De același autor

Related Articles