Accident grav în Satu Mare. Opt răniți după ce două autobuze s-au ciocnit

Un accident grav de circulație a avut loc în această dimineață în județul Satu Mare. Au fost implicate două autobuze și mai multe persoane au fost rănite. Autoritățile au activat Planul roșu de intervenție.

La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere, trei de descarcerare, un echipaj de prim ajutor de la SMURD, o unitate de terapie intensivă tot de la SMURD și patru echipaje medicale de la Ambulanță.

Adrian Pop, purtător de cuvânt ISU Satu Mare, a declarat că opt persoane sunt rănite – 6 cu leziuni mai ușoare, iar două au fost încarcerate – șoferul unui autobuz și un pasager care a fost prins sub autobuz.

Ambele au fost extrase și sunt transportate la spital, la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare.  Accidentul s-a produs într-o intersecție prin coliziunea celor două autobuze. Vezi mai jos imagini de la locul accidentului:

 

De același autor

Related Articles