Fratele fostului șef al Poliției Române s-a sinucis

Un eveniment tragic a avut loc în familia lui Bogdan Despescu, fostul șef al Poliției Române. Fratele acestuia s-a spânzurat, acesta fiind găsit fără suflare de către soția lui, în locuința sa din orașul Nehoiu, județul Buzău.

Florin Despescu (47 de ani) s-a sinucis în noaptea de sâmbătă spre duminică, dar informația a fost făcută publică abia luni seara, a anunțat Antena3.

Conform unor informații, bărbatul suferea o depresie severă. În seara respectivă, acesta ar fi avut o discuție cu soția, iar apoi i-a spus că merge să doarmă. După puțin timp, soția l-a găsit fără suflare.

Polițiștii au întocmit dosar penal în cazul morții fratelui fostului șef al Poliției Române care nu a lăsat niciun bilet de adio pentru a-și explica gestul șocant.

El a lucrat până în urmă cu câteva luni la Poliția Locală Buzău de unde a demisionat pentru a se angaja mai aproape de casă. Florin era unul dintre cei patru frați ai lui Bogdan Despescu.

De același autor

Related Articles