Persoanele asigurate dar şi cele neasigurate, vor beneficia de servicii dentare decontate de Casa de Asigurări de Sănătate!

152

Veste bună pentru pacienţi! Persoanele asigurate dar şi cele neasigurate, în sistemul public de sănătate vor beneficia de servicii dentare decontate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate potrivit unui act normativ care a fost recent publicat în Monitorul Oficial, conform purtătorului de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate din Caraş-Severin, Flavius Rotariu.

Adulţii vor putea merge la consultaþie gratuitã o dată pe an, în timp ce copiii o vor putea face chiar de două ori. Așa cum era de așteptat, lista de servicii va fi mai lungă pentru cei asigurați în sistemul de sănătate decât pentru cei neasigurați. Mai mult, majoritatea serviciilor sunt prevăzute cu decontare integrală, adică fără plată.

Iată ce servicii de bază vor avea persoanele asigurate

Adulții vor putea merge la consultație gratuită o dată pe an, în timp ce copiii o vor putea face chiar de două ori. Pentru persoanele asigurate vor exista trei posibilități de decontare de către casă:

  • decontarea pentru copii, unde vorbim de acoperirea integrală a tarifelor (adică nu se mai plătește nimic)
  • decontarea pentru adulți (peste 18 ani), unde vorbim fie de acoperirea integrală a tarifelor, fie de reduceri de 60%;
  • un al treilea tip de decontare, pentru beneficiarii unor legi speciale, unde acoperirea este, de asemenea, integralăPentru decontarea integrală sau de 60% din tarif sunt prevăzute următoarele tratamente: tratamentul cariei simple, obturaţia dintelui după tratamentul afecţiunilor pulpare sau al gangrenei, pansamentele calmante, extracția dinților cu anestezie, diverse proteze, aparate și dispozitive utilizate în tratamentul malformațiilor congenitale, reparații și reconstrucții.

Servicii gratuite pentru cei neasigurați

Persoanele neasigurate vor beneficia de urmtătoarele servicii gratuite: pansamente calmante/drenaj endodontic, tratamentul afecțiunilor parodonțiului cu anestezie, chiuretaj alveolar şi tratamentul hemoragiei, reducerea luxaţiei articulaţiei temporo-mandibulare, reparația și rebazarea protezelor și reparațiile aparatelor ortodontice.

DE REȚINUT! Aceste persoane vor suporta integral costurile pentru investigaţiile paraclinice recomandate-radiografii dentare şi tratamentul prescris.

Daiana Roşca