Secția de Neonatologie a Spitalului Judeţean Arad a fost igienizată și dotată cu aparatură medicală!

Secția Clinică Neonatologie a fost igienizată și dotată cu aparatură medicală! Consiliul Județean Arad a cumpărat pentru Secția Clinică Neonatologie cinci monitoare funcții vitale și trei injectomate, în valoare totală de 31.000 de lei.

Consiliul Județean Arad a depus la Compania Națională de Investiții proiectul unui complex pediatric modern, de cinci etaje, care să includă secțiile de Neonatologie, Obstetrică-Ginecologie și Pediatrie. Valoarea proiectului este de aproximativ 40 de milioane de euro. Clădirea se va construi în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Vom avea, astfel, una dintre cele mai moderne secții, comnstruită de la zero, așa cum avem la Arad și una dintre cele mai moderne secții TBC din România, construită de Consiliul Județean. În paralel cu acest proiect continuăm dotarea secțiilor pentru copii cu aparatură performantă, deosebit de importantă în exercitarea actului medical”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

”Aparatura medicală primită de la Consiliul Județean Arad este utilă pentru buna desfășurare a actului medical. Monitoarele sunt utilizate pentru îngrijirea și tratamentul unui număr foarte mare de nou-născuți – 700-800 anual. Este vorba despre micuții care se nasc cu diferite probleme de sănătate, iar datorită acestor aparate, îi putem monitoriza, la pat, fără să îi mai transportăm în altă parte”, a declarat dr. Angelica Filimon, medic șef Secție Clinică Neonatologie.

Tot la capitolul aparatură medicală, secția de nou-născuți a fost dotată de către Asociația Salvați Copii, cu o lampă de fototerapie și un incubator nou, iar Asociația Dalia a donat o lampă de fototerapie. Tot cu ajutorul donațiilor a fost posibilă utilarea a patru saloane cu pătuțuri noi pentru bebeluși.

”Ajutorul primit de la sponsori a fost de asemenea, de un real folos pentru secția noastră. Aparatele completează dotarea existentă și totodată ne ajută atât pe noi în exercitarea actului medical, cât și pe micuții pacienți în procesul de recuperare”, a explicat dr. Angelica Filimon, medic șef Secție Clinică Neonatologie.

În ceea ce privește partea de lucrări, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a alocat bani pentru zugrăvirea și igienizarea întregii secții, în regie proprie. De asemenea s-au cumpărat și montat trei boilere pentru suplimentarea confortului termic dar și pentru a asigura necesarul de apă caldă în caz de avarie.”Ținând cont de faptul că Neonatologia funcționează în imobilul de pe strada Episcopiei, unde nu pot avea loc lucrări majore, am încercat să asigurăm, în limita posibilităților, condiții optime atât pentru pacienți cât și pentru personalul medical din cadrul secției”, a declarat ec. Carmen Lucuța, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Daiana Roşca

Cele mai citite

Related Articles