Doar patru obiective de investiții poate angaja Primăria Băile Herculane în anul 2018!

Conducerea administrației publice a orașului Băile Herculane și-a propus derularea mai multor proiecte în anul 2018, dar din cauza constrângerilor bugetare se axează asupra a doar 4 obiective investiționale!

“Din multitudinea de priecte pe care le avem și vrem să le finalizăm în anul 2018, nu putem realiza decât patru obiective de investiții : reabilitare Strada Complexelor, reabilitare trotuar Hotel Geta – Podul Roșu, punerea în siguranță a drumului la km 0 și o mică sumă în vederea punerii în siguranță a Băilor Neptun. Sunt cuprinse în propunerile de buget aferente anului 2018 și cu siguranță vor fi puse în practică în acest an! O mare atenție acordată bugetului pe 2018 al localității Băile Herculane am acordat-o și cofinanțărilor pe proiectele prin Programul Operațional Regional derulat prin ADR Vest. Toate proiectele care sunt în derulare au fost cuprinse în acest capitol de buget; dacă vor fi implementate ulterior și alte proiecte pe fonduri europene, cu siguranță vom face o rectificare de buget pentru a le cuprinde și pe acestea!”, ne-a declarat Cristian Miclău – primarul orașului Băile Herculane.

Paul-Sever SMADU

Cele mai citite

Related Articles