Primăria comunei Mehadia e pusă pe… drumuri!

Un amplu proiect privind infrastructura rutieră va fi derulat în acest an de Primăria comunei Mehadia și vizează reparații de străzi comunale și străzi laterale, cu finanțare europeană pe măsura 7.2.

“Noi am semnat documentele la AFIR Timișoara, luând avansul pentru aceste lucrări. Există întocmit studiu de fezabilitate, există întocmit caiet tehnic, urmând să facem următorii pași, practic, ținerea licitației, apoi cine câștigă licitația trebuie să înceapă lucrările! Drumurile sunt în toate satele comunei Mehadia, avem o suprafață de 6,7 kmp de asfaltat : avem drumul comunal din satul Valea Bolvașnița, avem străzi în comuna Mehadia și de asemenea avem străzi în Plugova și Globurău!”, ne precizează Iancu Panduru – primarul comunei Mehadia.

Conducerea administrației publice a comunei nu se rezumă la acest proiect și dorește asfaltarea integrală a străzilor de pe raza comunei! “Fiindcă tot suntem la acest capitol, vreau să spun că, prin PNDL, am depus un proiect pentru toate localitățile pentru ca acele străzi pe care nu le-am cuprins pe măsura 7.2 să fie asfaltate și putem spune că, dacă și acest lucru se va realiza, la nivelul comunei Mehadia vom avea străzi asfaltate în procent de sută la sută!”, ne-a declarat Iancu Panduru.

Paul-Sever SMADU

 

De același autor

Related Articles