Au început consultările preşedintelui Iohannis cu partidele

56

La Palatul Cotroceni au început consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu partidele parlamentare în urma cărora urmează să fie desemnat un nou premier, după demisia lui Mihai Tudose.

Primii care au intrat la discuţie cu şeful statului au fost reprezentanţii coaliţiei de guvernare PSD-ALDE.

Delegaţia PSD este condusă de preşedintele partidului, Liviu Dragnea, în timp ce din partea ALDE au venit la consultări Graţiela Gavrilescu şi Daniel Chiţoiu.

Social-democraţii au nominalizat-o ieri, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, pe Viorica Dăncilă pentru funcţia de prim-ministru, iar conducerea ALDE a votat astăzi în unanimitate susţinerea pentru această propunere.

Sunt aşteptaţi la consultări apoi reprezentanţii PNL, care vor fi urmaţi de USR, PMP, UDMR şi Grupul minorităţilor naţionale din Parlament.

foto RRA