Peste 60% dintre medicii de familie din ţară au semnat actele adiţionale la contractul-cadru

95

Peste 60% dintre medicii de familie din ţară au semnat actele adiţionale la contractul-cadru, a anunţat astăzi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Laurenţiu Mihai.

El a precizat că a fost prelungit şi astăzi programul de semnare, mai ales pentru că multe cadre medicale au fost plecate de sărbători. Şeful CNAS a mai spus că pe la jumătatea lunii va avea o întrevedere cu reprezentanţii medicilor de familie pentru a găsi soluţii punctuale tehnice la unele probleme.

Între timp, reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei anunţă că îşi vor continua protestul şi nu vor semna actele adiţionale la contractul-cadru cu Casa Naţională de Sănătate, fiind nemulţumiţi de fondurile alocate.

Medicii care nu semnează nu mai pot elibera, de astăzi, reţete compensate şi gratuite sau trimiteri.