Obiceiuri pentru a doua zi de Crăciun!

În cea de-a doua zi de Crăciun se sărbătoreşte Soborul Maicii Domnului. Obiceiurile pentru a doua zi de Crăciun spun că în această zi, naşii trebuie să îşi viziteze finii. Cei care uită de finii lor, nu vor avea parte de tot ce işi doresc. E o zi în care rudele îndepartate şi cele prin alianţa trebuie să se strângă laolalta.

Nu e bine sa speli haine în aceasta zi, pentru că apa vărsată pe rufe o vei folosi pentru vindecarea rănilor. De asemenea, e o zi în care nu se munceşte. Oamenii care muncesc în ziua cand e cinstita Fecioara Maria nu vor mai avea nicio zi libera tot anul.

E interzis să bârfeşti, să injuri, sa unelteşti împotriva celorlalţi.

Cei care se razbună sau doresc să îşi incheie socotelile cu cei din jur astăzi vor suferi pierderi băneşti.

Pentru cea de-a doua zi de Craciun, în fiecare zona din ţară s-a împământenit un obicei specific. In Bistriţa Năsaud, oamenii colindă casa preotului, iar în Alba feciorii îşi cheamă mandrele la joc. Fetele şi flacăii joacă pe 26 decembrie pentru a se bucura de tinereţea lor. Se spune ca persoanele care dansează cel mai mult şi cel mai aprig vor fi sănătoase tot anul.

În unele zone, se poartă dusul oameniilor „cu colacul” la naşi. Colacul tradiţional constă din şapte pâini, două sticle cu ţuică, trei sticle de vin, un cocoş, trei pui sau alte orătănii (fazani, prepeliţe), o coastă de porc şi şapte coţi de trandafiri (cârnaţi) sau alte mărunţişuri. Când ajung la casa naşului, finul sărută mâna naşei şi de trei ori se îmbrăţişează cu naşul şi spune „De la noi puţin, de la Dumnezeu mult!”.

Se mai spune că de la Crăciun şi până la Bobotează, în casa unde sunt fete de măritat nu se toarce, nu se coase. Că altfel nu se mărită. Dacă a doua zi după Crăciun va bate tare vântul – se va strica recolta ce va să vie şi toamna următoare va fi furtunoasă şi ploioasă.

În aceste zile, tradiția și vechile almanahuri spun că se adoptau copiii orfani, rămaşi după războaie şi molime. Că, spune Scriptura, şi Sf. Iosif l-a primit în casa lui pe Iisus, chiar dacă nu îi era fiu, dar a primit vestea şi gândul bun cu smerenie şi bucurie. Şi în zilele noastre, prin unele locuri se mai adoptă copiii, dar cel mai adesea sărmane animale rămase fără stăpân.

Cele mai citite

Related Articles