Căderi de stânci pe DN 67D! Pe drumul spre Băile Herculane se circulă pe un singur sens

Mai multe stânci au ajuns, în această dimineaţă pe DN 67D, la ieşirea din localitatea Godeanu, comuna Obârşia Cloşani, spre Băile Herculane.

Pe carosabil Intervin drumarii gorjeni cu mai multe utilaje, între care o volă şi o autobasculantă. Potrivit reprezentanţilor Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale, una din stânci are aproximativ 30 de tone. În acest moment se circulă dirijat pe o singură bandă. Se va lucra cu toate utiajele disponibile pentru înlăturarea bucăţilor de stâncă de pe carosabil. La nevoie vor fi solicitate utilaje şi de la Secţia de Drumuri Naţionale Drobeta Turnu-Severin. Poliţiştii rutieri din Mehedinţi dirijează circulaţia autovehiculelor.

Tronsonul de drum afectat de căderile de stânci este administrat de Secţia Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale.

Sursa: gds.ro

Cele mai citite

Related Articles