Sănătatea și Educația sunt printre prioritățile Guvernului

Guvernul păstrează ca priorităţi Sănătatea, Educaţia şi Infrastructura, a declarat premierul Mihai Tudose, marţi, la Palatul Victoria, la semnarea contractului de finanţare pentru modernizarea şi reabilitarea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Sfânta Maria din Iaşi.

Un moment care cred că va rămâne ca reper în ceea ce înseamnă guvernarea, începutul guvernării PSD, un moment de reper pentru viaţa medicală a Iaşiului şi a Moldovei, vorbim de o investiţie de peste 121 de milioane de lei numai în reabilitarea unui spital, care are câţiva anişori mai mulţi, la standarde moderne, la care se va adăuga etapa a II-a, dotările medicale.

El are 600 de paturi acum şi va deservi peste 600 de copii, deci o investiţie într-un spital de pediatrie.

Nu facem altceva decât să rămânem consecvenţi în ceea ce am promis la începutul guvernării, că priorităţile noastre le reprezintă Educaţia, Sănătatea şi Infrastructura“, a precizat Mihai Tudose.

Pe de altă parte, şeful executivului a anunţat că săptămâna viitoare va fi semnat un contract important privind infrastructura rutieră într-o altă regiune a ţării.  RRA

Cele mai citite

Related Articles