Primăria Bocşa somează cetăţenii să-şi demoleze casele

Primăria Bocşa a somat mai mulţi cetăţeni să-şi demoleze locuinţele.

Este vorba despre 25 de imobile, case și fundații construite fără autorizaţie și prea aproape de magistrala de gaz, în cartierul Măgura. Conform legii, nu se pot ridica imobile mai aproape de 20 de metri faţă de conductele de utilităţi, drept pentru care societatea Transgaz a cerut în repetate rânduri primăriei, să rezolve situaţia.

Administrația locală a dat termen de evacuare, recuperare a bunurilor personale și de demolare a imobilelor respective până la începutul săptămânii viitoare, după care se va interveni din oficiu, cu sprijinul organelor competente.

Ca soluţie alternativă, celor evacuaţi li s-au propus locuinţe sociale, dar până acum s-au înregistrat doar 5 astfel de cereri – ne-a transmis viceprimarul oraşului,Mihai Brie. (Daniela Tudor)

De același autor

Related Articles